Relația cu tatăl și porecla profesorului

Într-o seară, tatăl lui Grigore a întârziat să ajungă acasă. Băiatul își aștepta tatăl pentru a-l ajuta la o compunere, dar a decis să o scrie singur. Când tatăl a revenit, a fost uimit de calitatea compunerii, crezând chiar că fiul său a copiat-o dintr-o carte.

Profesorul de latină, poreclit Barosanul, i-a surprins pe toți elevii când le-a mărturisit că știa de porecla lui. Le-a explicat că o auzea de mult timp, dar nu îl deranja. Nu toți profesorii erau la fel de înțelegători cu poreclele date de elevi.

Știai că? Poreclele profesorilor erau o tradiție neoficială în școli, dar puteau crea situații amuzante sau jenante când ajungeau la urechile celor vizați.

Profesorul de Științe Naturale, pe numele său real Octav Anastasiu, era poreclit Crăcănel. Într-o zi, un elev pe nume Marinescu Gheorghe a făcut o poznă, iar profesorul a chemat-o pe mama acestuia la școală. Când mama elevului i s-a adresat profesorului cu porecla, acesta s-a înroșit de indignare.

O altă situație amuzantă s-a întâmplat la ora de Botanică, când un elev trebuia să citească lecția despre plantele din regiunea tropicală. Neputând pronunța cuvintele străine, profesorul Crăcănel s-a supărat și a cerut un bilet semnat de tatăl elevului, fără de care nu-l mai primea la oră.

Concursul și reușita neașteptată

Tata a aflat despre incidentul din clasă și, deși supărat, a fost amuzat de situație. A scris repede un bilet pentru Crăcănel și a promis că va veni la școală să discute personal cu el.

La ora de limba română, profesorul Toma Diaconu a apărut cu lacrimi în ochi, ceea ce i-a surprins pe toți elevii. După ce au aflat motivul tristeții sale, întreaga clasă a fost cuprinsă de tristețe.

Într-o toamnă din 1940, Băjenaru și câțiva colegi au fost înscriși la concursul "Tinerețea Română". Profesorul i-a pregătit cu atenție, explicându-le cum să abordeze testul. În ziua concursului, Băjenaru a stat un sfert de oră gândindu-se, apoi a decis să scrie o poveste pe care o auzise de la cineva.

Încredere în tine! Uneori, cele mai simple povești pe care le știm pot fi cele mai valoroase când sunt scrise cu sinceritate.

După ce a terminat, Băjenaru i-a povestit tatălui său ce a scris. Surprinzător, deși nu s-a dus la împărțirea premiilor, când a ajuns în clasă, toți colegii l-au felicitat pentru că primise premiu. Era singurul băiat din liceu care obținuse această distincție.

Profesorul Toma Diaconu era foarte mândru de el, iar vestea s-a răspândit printre toți profesorii. Acasă, mama lui era extrem de bucuroasă și chiar i-a cumpărat o înghețată și o cutie cu bomboane de ciocolată ca recompensă pentru reușita sa.