Autonomii locale și state medievale românești

Statele medievale românești s-au format pe baza autonomiilor locale, numite de istoricul Nicolae Iorga "romanii populare". Aceste formațiuni politice au apărut treptat și au evoluat diferit în diversele regiuni locuite de români.

În Transilvania, primele autonomii locale sunt atestate în secolul IX în documentul "Gesta Hungarorum". Aceste formațiuni erau conduse de voievozi precum Gelu (în podișul Transilvaniei), Glad (în Banat) și Menumorut (în Crișana). Mai târziu, în secolul XI, "Legea Sfântului Gerard" menționează alți doi conducători: Ahtum și Gyla.

Bine de știut! Gelu este singurul voievod căruia i se menționează explicit originea română (blach) în documentele vremii.

Formarea Țării Românești

Primele autonomii locale de la sud de Carpați apar menționate în secolul XIII, în "Diploma cavalerilor Ioaniți" din 1247. Aceste formațiuni erau voievodatul lui Litovoi (în dreapta Oltului) și voievodatul lui Seneslau (în stânga Oltului), precum și cnezatele lui Ioan și Farcaș în Oltenia.

Basarab I (1310-1352) a reușit să unifice toate autonomiile locale și să pună bazele statului medieval Țara Românească. Momentul decisiv a fost victoria de la Posada $9-12 noiembrie 1330$ împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou, victorie prin care a fost câștigată independența țării.

Țara Românească s-a consolidat sub urmașii lui Basarab: Nicolae Alexandru (care a întemeiat prima mitropolie ortodoxă) și Vladislav Vlaicu (care a bătut primele monede). Tradiția istorică amintește și de legenda lui Negru Vodă, care ar fi "descălecat" din Făgăraș spre sud, întemeiând statul.

De reținut! "Cronica pictată de la Viena" este principalul document care relatează bătălia de la Posada, moment crucial pentru independența Țării Românești.

Formarea Moldovei și Dobrogei

Moldova s-a format prin dubla descălecare din secolul XIV, a voievozilor maramureșeni Dragoș și Bogdan. În jurul anului 1352, Dragoș a condus o "marcă de apărare" în nordul Moldovei, cu centrul la Baia, înființată împotriva tătarilor.

În 1359, Bogdan realizează cel de-al doilea "descălecat". Cu ajutorul boierilor locali, el îi înlătură pe urmașii lui Dragoș, îl învinge pe regele maghiar Ludovic I și câștigă independența Moldovei (1364-1365). Aceste evenimente sunt relatate în "Cronica lui Ioan de la Târnave".

În Dobrogea, primele autonomii locale sunt atestate în secolul X, fiind conduse de jupanii Dimitrie și Gheorghe. În secolul XIV, Dobrotici a unificat teritoriile dintre Dunăre și mare, punând bazele statului medieval Dobrogea. După moartea fiului său Ivanco în 1388, Dobrogea a fost alipită Țării Românești de către Mircea cel Bătrân.

Atenție! Moldova s-a consolidat sub Petru I Mușat (care a întemeiat prima mitropolie) și Roman I Mușat (care a extins teritorial țara de la Carpați până la Marea Neagră și Nistru).

Conflicte militare în secolul XIV

Secolul XIV a fost marcat de personalitățile unor mari domnitori români care s-au implicat în acțiuni militare pentru apărarea țărilor românești. Basarab I (1310-1352) a obținut independența Țării Românești prin victoria de la Posada (1330) împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou.

Mircea cel Bătrân (1386-1418) a înțeles pericolul otoman și a acordat ajutor sârbilor contra turcilor la bătălia de la Kossovopolje (1389). În 1395, când sultanul Baiazid Fulgerul a invadat Țara Românească, Mircea a aplicat "tactica pământului pârjolit" și a obținut victoria de la Rovine (17 mai 1395).

La sfârșitul secolului XIV, regele maghiar Sigismund de Luxemburg a organizat o cruciadă anti-otomană la care a participat și Mircea cel Bătrân. Din păcate, cruciada de la Nicopole (1396) s-a încheiat cu victoria turcilor și înfrângerea armatelor creștine, parțial pentru că sfaturile tactice ale lui Mircea au fost ignorate.

Important! Victoria de la Rovine din 1395 reprezintă unul dintre cele mai strălucite succese militare românești împotriva Imperiului Otoman, dovedind eficiența tacticii de luptă adaptate la condițiile terenului.

Acțiuni diplomatice în secolul XIV

În plan diplomatic, Petru I Mușat (1375-1392) a consolidat Moldova prin apropierea de Polonia. În 1387, el a încheiat un tratat la Lvov prin care recunoștea suzeranitatea regelui polonez Vladislav Iagiello și îi acorda un împrumut de 3.000 de ruble. Acest tratat avea un caracter anti-maghiar.

Mircea cel Bătrân a urmat o strategie similară, orientându-se spre Polonia. În 1389, la Radom, prin intermediul lui Petru I Mușat, Mircea a încheiat un tratat de alianță cu regele polonez. Acest tratat, reînnoit în 1390 la Lublin, proteja Țara Românească față de politica expansionistă a Ungariei.

La sfârșitul secolului XIV, amenințarea otomană i-a determinat pe Mircea cel Bătrân și regele maghiar Sigismund de Luxemburg să-și depășească rivalitățile. În data de 7 martie 1395, la Brașov, cei doi conducători au semnat primul tratat de alianță anti-otoman din sud-estul Europei, promițându-și ajutor reciproc împotriva turcilor.

De reținut! Tratatul de la Brașov (1395) reprezintă un moment crucial în diplomația europeană anti-otomană, demonstrând capacitatea domnitorilor români de a construi alianțe strategice.

Ștefan cel Mare și acțiunile sale diplomatice

După victoria de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a trimis o celebră scrisoare circulară către țările creștine din Europa, solicitând sprijin militar împotriva otomanilor. Deși a primit doar laude și încurajări, în vara anului 1475, la Iași, a reușit să încheie un tratat de alianță anti-otomană cu regele maghiar Matei Corvin.

Spre sfârșitul domniei, relațiile lui Ștefan cu polonezii s-au deteriorat, regele polonez Ioan Albert dorind să-l înlăture de la tron. În 1497, Ștefan a învins decisiv armata poloneză în bătălia de la Codrii Cosminului (Dumbrava Roșie).

Un important succes diplomatic a fost obținut în 1499 prin tratatul de pace de la Hârlău cu regele polonez. Acest tratat a fost încheiat pe poziții de deplină egalitate, eliminând orice formă de vasalitate a Moldovei față de Polonia.

Fascinant! Scrisoarea circulară a lui Ștefan cel Mare din 1475 este considerată unul dintre cele mai importante documente diplomatice românești, prin care domnitorul apela la solidaritatea creștină europeană.

Acțiunile diplomatice ale lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (1593-1601), cel care a realizat prima unire politică a celor trei țări românești în 1600, a avut o intensă activitate diplomatică. La începutul domniei, a refuzat să mai plătească tribut turcilor și s-a orientat spre Liga Sfântă, o alianță anti-otomană formată la inițiativa papei Clement al VIII-lea și condusă de împăratul austriac Rudolf al II-lea.

În mai 1595, la Alba Iulia, o delegație de boieri din Țara Românească a semnat în numele lui Mihai un tratat de alianță anti-otomană cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Din păcate, boierii l-au recunoscut pe Sigismund drept suzeran al Țării Românești, comițând un act de trădare.

În anii 1597-1598, Mihai a realizat două succese diplomatice importante: un tratat de pace cu sultanul Mehmed al III-lea (care îi recunoștea domnia ereditară și reducea tributul la jumătate) și un tratat de alianță anti-otomană cu împăratul Rudolf al II-lea la mănăstirea Dealu, prin care i se promitea ajutor militar.

Remarcabil! Abilitățile diplomatice ale lui Mihai Viteazul i-au permis să încheie tratate favorabile atât cu Imperiul Otoman, cât și cu puterile creștine, o performanță rară în contextul politic complicat al vremii.