Constituția din 1866
Prima constituție a României moderne a fost promulgată la 1 iunie 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și aducerea pe tron a lui Carol I. Inspirată din Constituția belgiană din 1831, aceasta a instaurat monarhia constituțională și regimul democratic.
Documentul a instituit separarea puterilor în stat. Puterea legislativă aparținea Parlamentului (Senat și Adunarea Deputaților), cu parlamentari aleși prin vot cenzitar. Puterea executivă era deținută de monarh (din 1881 - rege) și de guvern, acesta din urmă fiind responsabil în fața Parlamentului. Puterea judecătorească era exercitată de tribunale și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorii beneficiind de inamovibilitate.
Constituția a garantat exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, având un profund caracter liberal: libertatea cuvântului și a presei, dreptul la educație și proprietate (considerată sacră și inviolabilă), și libertate profesională. Succesiunea la tron era ereditară, cu drept de primogenitură masculină.
⚠️ Deși democratică pentru epoca sa, Constituția din 1866 a fost considerată cea mai conservatoare dintre constituțiile României, în special prin sistemul de vot cenzitar care limita participarea politică a majorității populației.
