Structura și clasificarea alcanilor

Alcanii sunt hidrocarburi saturate cu catenă liniară, având formula generală CnH2n+2. Ei au număr de echivalenți (N.E.) egal cu 0, ceea ce înseamnă că toate legăturile dintre atomii de carbon sunt simple.

Există și variante structurale ale alcanilor: izoalcanii (cu catene ramificate) și cicloalcanii $cu catene ciclice, având formula CnH2n și N.E.=1$.

Seria omologă a alcanilor reprezintă o succesiune de compuși în care fiecare termen diferă de vecinii săi printr-o grupă CH₂ (metilenă). Primii termeni sunt:

• CH₄ - metan
• C₂H₆ - etan
• C₃H₈ - propan
• C₄H₁₀ - butan
• C₅H₁₂ - pentan

💡 Observă cum formula generală funcționează: pentru metan $n=1$ avem 2×1+2=4 atomi de hidrogen, pentru etan $n=2$ avem 2×2+2=6, și așa mai departe.

Radicalii alcanici

Radicalii sunt fragmente de hidrocarburi obținute prin îndepărtarea unuia sau mai multor atomi de hidrogen din moleculă. Ei joacă un rol crucial în nomenclatură și în înțelegerea reacțiilor organice.

Principalii radicali derivați din alcani sunt:

• Din metan (CH₄): radical metil $CH₃-$, metilen $-CH₂-$ și metin $-CH-$
• Din etan (C₂H₆): radical etil $CH₃-CH₂-$ și etilen $-CH₂-CH₂-$
• Din propan (C₃H₈): radical propil $CH₃-CH₂-CH₂-$ și izopropil $CH₃-CH-CH₃$
• Din butan (C₄H₁₀): radical butil $CH₃-CH₂-CH₂-CH₂-$, sec-butil, izobutil și terț-butil

Acești radicali sunt esențiali pentru a denumi compușii organici și pentru a înțelege modul în care moleculele interacționează în reacții chimice.

💡 Un atom de carbon poate forma patru legături, deci când îndepărtăm un atom de hidrogen, rămâne o "valență liberă" care permite radicalului să se lege cu alte molecule!

Denumirea izoalcanilor (regulile IUPAC)

Numirea corectă a izoalcanilor (alcani ramificați) urmează regulile IUPAC, care asigură că fiecare compus are un nume unic:

1. Se alege catena de bază - catena cea mai lungă. Dacă există mai multe cu același număr de atomi de carbon, se alege cea cu mai multe ramificări.

2. Se numerotează catena pentru a stabili pozițiile ramificărilor. Numerotarea se face astfel încât suma indicilor ramificărilor să fie minimă.

3. Se denumesc radicalii în ordine alfabetică, specificând pozițiile lor prin indici, urmați de denumirea catenei de bază. Pentru radicali identici se folosesc prefixele di, tri, tetra etc.

De exemplu, în 3-etil-2,5-dimetil-heptan, avem o catenă principală de 7 atomi de carbon (heptan), cu un radical etil în poziția 3 și doi radicali metil în pozițiile 2 și 5.

💡 Când două ramificații diferite se află la distanțe egale de capetele catenei, numerotarea începe astfel încât radicalul care apare primul alfabetic să primească indicele de poziție mai mic!

Prefixe speciale în nomenclatură

În nomenclatura alcanilor ramificați se pot folosi și prefixe speciale care simplifică denumirea anumitor structuri frecvent întâlnite:

Prefixul "izo" se folosește pentru catena cu un radical metil pe carbonul nr. 2:

• 2-metil-propan = izobutan
• 2-metil-butan = izopentan

Prefixul "neo" se folosește pentru catena cu două grupări metil pe carbonul nr. 2:

• 2,2-dimetil-propan = neopentan
• 2,2-dimetil-butan = neohexan

Aceste prefixe sunt foarte utile și des întâlnite în chimia organică, deoarece permit identificarea rapidă a unor structuri specifice fără a fi nevoie de nume sistematice complete.

💡 Prefixele speciale te ajută să recunoști imediat structura unui alcan: când vezi "izo", știi că molecula are un metil în poziția 2, iar "neo" indică doi metili în poziția 2!

Izomeria alcanilor

Izomerii sunt compuși diferiți cu aceeași formulă moleculară, dar cu structură diferită, având proprietăți fizico-chimice diferite. Alcanii prezintă izomerie de catenă, determinată de poziția diferită a atomilor în catenă sau de ramificarea catenei.

Numărul de izomeri crește cu numărul de atomi de carbon:

• C₄H₁₀ (butan) are 2 izomeri: n-butan și izobutan
• C₅H₁₂ (pentan) are 3 izomeri:
  • n-pentan
  • 2-metil-butan (izopentan)
  • 2,2-dimetil-propan (neopentan)

Această diversitate structurală explică de ce, deși au aceeași compoziție elementară, izomerii au proprietăți diferite precum puncte de fierbere, densitate și reactivitate chimică.

💡 Odată cu creșterea numărului de atomi de carbon, numărul de izomeri posibili crește exponențial! Pentru C₁₀H₂₂ există 75 de izomeri, iar pentru C₃₀H₆₂ sunt peste 4 miliarde de structuri posibile!

Structura spațială și proprietățile fizice ale alcanilor

În alcani, atomii de carbon sunt hibridizați sp³, având valențele orientate după vârfurile unui tetraedru regulat, cu unghiuri de legătură de 109°28'. Catenele alcanilor cu mai mult de 3 atomi de carbon au o structură de zig-zag.

Dimensiunile legăturilor sunt constante: legătura C-C are 1,54 Å, iar legătura C-H are 1,093 Å $unde 1 Å = 10⁻¹⁰ m$.

Proprietăți fizice importante:

• Între molecule se exercită forțe slabe Van der Waals
• Primii 4 alcani sunt gaze $C₁-C₄$
• Alcanii C₅-C₁₇ sunt lichide
• De la C₁₈ în sus sunt solide
• Sunt insolubili în apă, dar solubili în solvenți organici
• Punctele de fierbere cresc cu masa moleculară și scad cu ramificarea catenei
• Au densitate mai mică decât apa

💡 Insolubilitatea alcanilor în apă se explică prin principiul "similar dizolvă similar" - moleculele nepolare de alcan nu pot interacționa favorabil cu moleculele polare de apă!

Proprietăți fizice și metode de obținere a alcanilor

Proprietăți fizice suplimentare:

• Punctele de topire și fierbere cresc odată cu creșterea masei moleculare
• Scad cu ramificarea catenei sau cu apropierea ramificației de marginea catenei
• Alcanii gazoși nu au miros (în gaze naturale se adaugă mercaptani pentru detectare)
• Alcanii superiori au miros de parafină

Metode de obținere a alcanilor:

1. Hidrogenarea alchenelor în prezența catalizatorului Ni:

   CnH2n + H2 → CnH2n+2
   

   Exemplu: CH₂=CH₂ + H₂ → CH₃-CH₃ (etan)

2. Hidrogenarea alchinelor în prezența catalizatorului Ni:

   CnH2n-2 + 2H2 → CnH2n+2
   

   Exemplu: CH≡CH + 2H₂ → CH₃-CH₃ (etan)

💡 Prezența catalizatorului (Ni) este esențială în reacțiile de hidrogenare, deoarece reduce energia de activare și permite reacției să se desfășoare în condiții mai blânde!

Proprietăți chimice ale alcanilor

Alcanii mai sunt numiți și parafine $din latină "parum affinis" = lipsă de reactivitate$, ceea ce indică reactivitatea lor chimică scăzută. Toate reacțiile alcanilor au loc doar în condiții energetice.

Tipuri de reacții:

1. Reacții în care are loc ruperea legăturilor C-H:

   • Reacții de halogenare (substituție)
   • Reacții de dehidrogenare (pierdere H₂)

2. Reacții în care are loc ruperea legăturilor C-C:

   • Reacții de cracare
   • Reacții de ardere
   • Reacții de izomerizare

Dintre acestea, reacțiile de substituție și de ardere sunt cele mai importante pentru înțelegerea comportamentului alcanilor în diferite condiții de reacție.

💡 Stabilitatea alcanilor se datorează legăturilor sigma puternice dintre atomii de carbon și hidrogen, fiind necesare temperaturi ridicate sau catalizatori pentru a le activa în reacții!

Reacții de substituție (halogenare)

Reacția de substituție este caracteristică substanțelor cu legături simple și constă în înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula alcanului cu un atom sau o grupare funcțională din molecula unui reactant:

H-C-H + A-B → H-C-A + H-B

Halogenarea este procesul chimic de înlocuire a unuia sau mai multor atomi de H din molecula alcanilor cu atomi de halogen (Cl, Br, F, I).

Condiții de reacție: în prezența luminii sau la temperaturi de 300-500°C

Reactanți:

• Cl₂ și Br₂ reacționează direct
• F₂ și I₂ reacționează în condiții speciale

Exemplu:

CH₄ + Cl₂ → CH₃Cl + HCl

unde CH₃Cl este clorometanul (clorura de metil)

💡 Halogenarea este o reacție radicalică în lanț - odată inițiată, reacția continuă de la sine prin propagarea radicalilor liberi formați în etapele inițiale!

Halogenarea metanului (exemplu complet)

Halogenarea metanului poate continua, ducând la înlocuirea treptată a tuturor atomilor de hidrogen cu atomi de halogen. Pentru exemplificare, vom urmări halogenarea completă a metanului cu clor:

Etapa 1: Formarea clorometanului (monosubstituție)

CH₄ + Cl₂ → CH₃Cl + HCl

Etapa 2: Formarea diclorometanului (disubstituție)

CH₃Cl + Cl₂ → CH₂Cl₂ + HCl
sau
CH₄ + 2Cl₂ → CH₂Cl₂ + 2HCl

Etapa 3: Formarea triclorometanului (cloroform)

CH₂Cl₂ + Cl₂ → CHCl₃ + HCl
sau
CH₄ + 3Cl₂ → CHCl₃ + 3HCl

Etapa 4: Formarea tetraclorometanului (tetraclorura de carbon)

CHCl₃ + Cl₂ → CCl₄ + HCl
sau
CH₄ + 4Cl₂ → CCl₄ + 4HCl

💡 Odată cu creșterea numărului de atomi de clor în moleculă, crește și densitatea compușilor formați. Tetraclorometanul este un lichid dens folosit în trecut ca solvent și agent de stingere a incendiilor!