Neuronul - Unitatea Morfofuncțională a Sistemului Nervos

Neuronul este unitatea de bază a sistemului nervos, având forme variate în funcție de localizare. Poți întâlni neuroni stelați în coarnele anterioare ale măduvei spinării, sferici sau ovali în ganglionii spinali, piramidali în zonele motorii ale scoarței cerebrale și fusiformi în straturile profunde ale scoarței.

În funcție de numărul prelungirilor, neuronii pot fi clasificați în mai multe categorii. Neuronii unipolari au aspect placuitos cu o singură prelungire și îi regăsim în retină (celulele cu conuri și bastonașe). Neuronii pseudounipolari se găsesc în ganglionul spinal și au o prelungire care se divide în formă de T - dendrita merge la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central.

💡 Forma neuronului este strâns legată de funcția sa specifică, fiecare tip având un rol bine definit în transmiterea informațiilor prin sistemul nervos.

Tipuri de Neuroni după Morfologie și Funcție

Neuronii bipolari se găsesc în ganglionul spiral Corti, vestibular Scarpa, retină și mucoasa olfactivă. Aceștia au formă rotundă, ovală sau fusiformă și două prelungiri care pornesc din polii opuși ai celulei.

Neuronii multipolari sunt cei mai răspândiți, având forme variate (stelată, piramidală sau piriformă). Ei prezintă numeroase dendrite și un singur axon, fiind localizați în scoarța cerebrală, cerebeloasă și în coarnele anterioare ale măduvei spinării.

Din punct de vedere funcțional, neuronii se clasifică în trei categorii principale. Neuronii receptori recepționează stimulii din mediul extern sau intern prin dendrite, putând fi somatosenzitivi sau viscerosenzitivi. Neuronii motori au axoni care fac sinapsă cu organele efectoare și pot fi somatomotori sau visceromotori. Neuronii intercalari (de asociație) realizează legătura între neuronii senzitivi și motori.

💡 Neuronii multipolari sunt cei mai numeroși în sistemul nostru nervos, reprezentând peste 99% din totalul neuronilor.

Structura Neuronului

Orice neuron este format din două componente principale: corpul celular (pericarion) și una sau mai multe prelungiri. Prelungirile pot fi dendrite (celulipete, adică transportă informația spre corpul celular) sau axon (celulifug, prelungire unică a neuronului care transportă informația dinspre corpul celular).

Corpul neuronului este alcătuit din trei componente esențiale. Neuritema reprezintă membrana plasmatică ce delimitează celula nervoasă. Neuroplasma este citoplasma neuronului, iar nucleul conține materialul genetic.

Dendritele sunt prelungirile care conduc impulsul nervos spre corpul celular, iar axonul este singura prelungire care conduce impulsul dinspre corpul celular spre efector sau spre alt neuron. Axonul se ramifică la capăt, terminându-se cu butoni terminali care participă la transmiterea impulsului nervos.

💡 Deși neuronii au forme și dimensiuni variate, toți au aceeași structură de bază și același principiu de funcționare: primesc informații prin dendrite și le transmit mai departe prin axon.

Structura Fină a Neuronului

Neuritema este membrana subțire care delimitează neuronul, având o structură lipoproteică. Ea reprezintă bariera dintre mediul intracelular și extracelular.

Neuroplasma conține organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic), dar și unele specifice. Spre deosebire de alte celule, neuronii nu posedă centrozom, ceea ce explică de ce neuronii nu se divid. Organitele specifice includ corpii Nissl (tigroizi) - prezenți în corpul celular și la originea dendritelor cu rol în metabolismul neuronal, și neurofibrile - prezente atât în neuroplasmă, cât și în prelungiri, cu rol mecanic, de susținere și în conducerea impulsului nervos.

Nucleul neuronilor senzitivi, motori și de asociație este unic, conținând 1-2 nucleoli. Acesta coordonează toate activitățile celulare și stochează informația genetică.

💡 Incapacitatea neuronilor de a se divide este compensată de longevitatea lor extraordinară - mulți neuroni rămân funcționali pe toată durata vieții organismului!

Structura Axonului și Tecile de Protecție

Porțiunea terminală a axonului se ramifică, iar ultimele ramificații formează butonii terminali care conțin vezicule pline cu mediatori chimici (neurotransmițători). Aceștia asigură transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor. Butonii conțin neurofibrile și mitocondrii pentru a susține activitatea metabolică intensă.

Axonii sunt înconjurați de structuri protectoare care diferă în funcție de localizare (sistem nervos periferic sau central) și de diametrul axonului. Teaca de mielină este prezentă la axonii cu diametrul mai mare de 2 μm, având rol de izolator electric ce accelerează conducerea impulsului nervos. În SNP, mielina este produsă de celulele Schwann (o celulă pentru un singur axon) și prezintă discontinuități numite noduri Ranvier. În SNC, mielina este produsă de oligodendrocite (o celulă pentru mai mulți axoni).

Teaca Schwann se dispune în jurul tecii de mielină în SNP, iar teaca Henle separă membrana plasmatică a celulei Schwann de țesutul conjunctiv înconjurător. Aceste structuri nu sunt prezente în SNC.

💡 Teaca de mielină acționează ca un "turbo" pentru neuronii tăi! Ea permite impulsului nervos să "sară" de la un nod Ranvier la altul, crescând viteza de conducere de 10 ori față de axonii nemielinizați.

Celulele Gliale (Nevroglia)

Nevroglia reprezintă celulele de suport ale țesutului nervos. La mamiferele superioare, numărul celulelor gliale depășește de 10 ori numărul neuronilor, ilustrând importanța lor în funcționarea sistemului nervos.

Celulele gliale au forme și dimensiuni diferite, cu prelungiri variabile. În sistemul nervos periferic (SNP) regăsim celulele Schwann, iar în sistemul nervos central (SNC) identificăm astrocitul, oligodendroglia, microglia și celulele ependimare.

Spre deosebire de neuroni, celulele nevrogliale se pot divide intens, fiind singurele elemente ale țesutului nervos care pot da naștere tumorilor din SNC. De asemenea, ele nu conțin neurofibrile și corpi Nissl, structuri specifice neuronilor.

💡 Deși au fost considerate mult timp doar "lipici" pentru neuroni $glia = lipici în greacă$, astăzi știm că celulele gliale joacă roluri esențiale în funcționarea creierului, inclusiv în procesele cognitive și de învățare.

Funcțiile Celulelor Gliale și Proprietățile Neuronului

Celulele gliale îndeplinesc multiple roluri vitale: oferă suport pentru neuroni, asigură protecție, funcții trofice, rol fagocitar (microglia), sinteză a tecii de mielină și sinteză de ARN și alte substanțe necesare neuronilor.

Neuronul posedă două proprietăți fundamentale: excitabilitatea (capacitatea de a reacționa la stimuli) și conductibilitatea (capacitatea de a transmite impulsul nervos). Aceste proprietăți permit neuronului să genereze și să conducă potențiale de acțiune.

Conducerea impulsului nervos presupune că apariția unui potențial de acțiune într-o zonă a membranei neuronale determină apariția unui nou potențial de acțiune în zona vecină. Acest proces se produce în lanț, asigurând transmiterea informației de-a lungul axonului.

💡 Celulele gliale nu doar că susțin neuronii, dar și comunică activ cu aceștia, influențând transmiterea semnalelor și participând la procesarea informației în creier.

Conducerea Saltatorie și Sinapsa

La nivelul axonilor mielinizați, conducerea impulsului nervos atinge viteze de până la 100 m/s datorită proprietăților izolatoare ale mielinei. Potențialul de acțiune apare doar la nivelul nodurilor Ranvier și "sare" de la un nod la altul, acest tip de conducere numindu-se conducere saltatorie. Acest mecanism permite viteze mult mai mari $100 m/s$ față de cele atinse în fibrele amielinice $10 m/s$, explicând de ce unele reflexe apar mai rapid decât altele.

Sinapsa reprezintă conexiunea funcțională între un neuron și alte structuri. În sistemul nervos central, neuronul face sinapsă cu alt neuron, iar în sistemul nervos periferic poate face sinapsă cu o celulă efectoare, musculară sau secretorie.

💡 Dacă axonii tăi ar fi drumuri, mielina ar fi un sistem de autostrăzi cu "tuneluri" perfecte între nodurile Ranvier, permițând impulsului nervos să călătorească de 10 ori mai rapid decât pe "drumurile naționale" ale fibrelor nemielinizate!

Tipuri de Sinapse și Transmiterea Informației

Sinapsa dintre un neuron și o celulă musculară se numește sinapsă neuromusculară, placă motorie sau joncțiune neuromusculară. La nivelul sinapselor, transmiterea informației se face într-un singur sens, asigurând direcționarea corectă a semnalelor nervoase.

Sinapsele neuro-neuronale pot fi de mai multe tipuri în funcție de componentele implicate: axosomatice (între axon și corpul celular al altui neuron), axodendritice (între axon și dendrita altui neuron), axoaxonice (între axoni) și dendrodendritice (între dendrite).

Există și sinapse electrice, unde transmiterea impulsului se face direct, fără implicarea neurotransmițătorilor, însă majoritatea sinapselor din organismul uman sunt sinapse chimice.

💡 În creierul tău există aproximativ 100 de trilioane de sinapse - dacă fiecare sinapsă ar fi o stea, ar exista mai multe sinapse în creierul tău decât stele în 1000 de galaxii ca Calea Lactee!

Structura și Funcționarea Sinapselor

Sinapsa prezintă un spațiu între cele două componente numit fantă sinaptică. Când impulsul nervos ajunge la capătul axonului, acesta nu poate "sări" direct peste această fantă, fiind necesar un mecanism special de transmitere.

La nivelul terminațiilor axonale, impulsul nervos determină eliberarea de neurotransmițători în fanta sinaptică. Acești neurotransmițători se leagă de receptori specifici de pe membrana celulei postsinaptice, declanșând răspunsuri specifice în aceasta.

Există diverse tipuri de sinapse, fiecare cu structură și funcții specifice. Plăcile motorii conectează neuronii cu fibrele musculare pentru a induce contracția, iar sinapsele cu celulele secretorii controlează eliberarea hormonilor și a altor substanțe.

💡 Sinapsa este mai mult decât o simplă "punte" între neuroni - este un sistem complex de comunicare care poate amplifica, diminua sau modifica semnalele nervoase, fiind locul unde se realizează în mare parte procesarea informației în creier.