Țesuturi vegetale

Țesuturile vegetale se clasifică în două mari categorii, după forma celulelor (parenchimatice și prozenchimatice) și după gradul de diferențiere celulară (embrionare și definitive).

Țesuturile embrionare (meristeme) sunt formate din celule mici, sferice, care se divid activ prin mitoză. Aceste celule nu au spații între ele și asigură creșterea plantei.

Meristemele pot fi primordiale (alcătuiesc embrionul), primare (situate în vârful rădăcinilor și tulpinilor, asigurând creșterea în lungime) și secundare (laterale, provin din țesuturi ale căror celule își recapătă capacitatea de diviziune).

Știai că? Creșterea plantelor în înălțime este posibilă datorită meristemelor apicale care produc continuu celule noi, permițând plantelor să se dezvolte pe toată durata vieții lor.

Țesuturi definitive vegetale

Țesuturile definitive vegetale se clasifică după funcție în mai multe tipuri. Țesuturile de apărare pot fi primare (provenite din meristeme primare) sau secundare.

Dintre țesuturile de apărare primare menționăm epiderma (un strat de celule care acoperă organele tinere), exoderma $2-3 straturi de celule cu rol de protecție sub rizoderma rădăcinii$ și endoderma (ultimul strat al scoarței, cu celule cu pereți îngroșați).

Țesuturile de apărare secundare includ suberul și felodermul, care provin din cambiul suberofelodermic. Suberul se formează la suprafața organelor plantelor (rădăcini, tulpini, tuberculi), având celule cu membrane impregnate cu suberină, oferind protecție împotriva deshidratării.

Important! Felodermul este un țesut secundar viu care formează scoarța secundară și care, la unele tulpini, conține cloroplaste capabile să realizeze fotosinteză.

Țesuturi fundamentale și conducătoare

Țesuturile fundamentale au rolul de a produce și depozita substanțe. Acestea pot fi: asimilatoare (în frunze, rol în fotosinteză), de depozitare (în tuberculi și bulbi), acvifere (depozitează apă la plantele din regiuni secetoase) și aerifere (asigură plutirea plantelor acvatice).

Țesuturile conducătoare sunt formate din celule alungite numite vase. Vasele lemnoase (traheele la angiosperme) conduc seva brută și sunt formate din celule dispuse cap la cap care își pierd citoplasma, rămânând doar pereții celulari îngroșați ce formează tuburi.

Vasele liberiene transportă seva elaborată de la frunze către toate celulele. La plantele cu creștere anuală apare un meristem secundar numit cambiul libero-lemnos, din a cărui activitate rezultă liber și lemn.

Reține! Vasele lemnoase și liberiene, împreună cu celulele asociate cu rol de protecție și susținere, formează fascicule conducătoare, esențiale pentru transportul substanțelor în corpul plantei.

Alte țesuturi vegetale și țesuturi animale

Țesuturile mecanice au rol de susținere și conțin celule cu pereți îngroșați uniform (sclerenchimul) sau neuniform (colenchimul). Țesuturile secretoare produc și elimină substanțe precum rășini (la conifere), uleiuri, arome și nectar (la nivelul florilor).

Țesuturile epiteliale animale nu sunt vascularizate și se clasifică după funcție în: de acoperire, glandulare, senzoriale. Epiteliile de acoperire formează epidermul pe suprafața corpului sau căptușesc organele cavitare (mucoase).

Epiteliile de acoperire pot fi unistratificate (pavimentoase în vasele de sânge, cilindrice în tubul digestiv), pseudostratificate (epiteliul traheal, cu un singur strat dar nucleii la înălțimi diferite), sau pluristratificate (pavimentoase necheratinizate în mucoasa esofagiană sau cheratinizate în epiderm).

Observație utilă: Epiteliile pseudostratificate par să aibă mai multe straturi, dar în realitate toate celulele ating membrana bazală, doar poziția nucleilor creând iluzia stratificării.

Epitelii specializate

Epiteliile glandulare (secretoare) formează glandele care pot fi: endocrine $cu secreție internă, secretă hormoni - tiroidă, hipofiză$, exocrine $cu secreție externă - glandele sudoripare, salivare, lacrimale$ sau mixte (pancreas).

Epiteliile senzoriale captează stimuli din mediul extern sau intern și transmit semnale către sistemul nervos central. Acestea intră în alcătuirea organelor de simț precum urechea și limba.

Structura epiteliilor variază în funcție de rol. Epiteliile pluristratificate asigură o protecție mai bună împotriva agresiunilor mecanice, în timp ce epiteliile secretoare sunt specializate pentru producerea de substanțe specifice.

De reținut: Toate epiteliile, indiferent de tipul lor, se sprijină pe o membrană subțire numită membrană bazală care le separă de țesuturile subiacente și contribuie la susținerea lor.

Țesuturi conjunctive

Țesuturile conjunctive sunt alcătuite din celule și fibre (de colagen, elastice, de reticulină) înglobate într-o substanță fundamentală. După consistența substanței fundamentale, se împart în: moi, semidure, dure și fluide.

Țesuturile conjunctive moi au cele trei componente în proporții variabile și pot fi:

• Laxe - cu cele trei componente în proporții aproximativ egale, înconjoară alte țesuturi
• Reticulare - cu fibre de reticulină care formează o rețea (măduvă osoasă, ganglioni limfatici)
• Adipoase - cu depuneri de grăsimi
• Fibroase - conțin fibre groase de colagen care conferă rezistență mecanică (tendoane, ligamente)
• Elastice - bogate în fibre elastice (tunica medie a vaselor de sânge)

Aplicație practică: Țesutul conjunctiv fibros din tendoane și ligamente are o rezistență extraordinară la tracțiune, permițându-ți să alergi și să sari fără ca articulațiile să se desprindă.

Țesuturi conjunctive specializate

Țesuturile conjunctive semidure formează cartilajele care nu sunt vascularizate. Tipurile principale sunt: hialin (cartilajele costale, traheale, bronhiale), elastic (epiglota, pavilionul urechii) și fibros (discurile intervertebrale).

Țesutul conjunctiv dur intră în alcătuirea oaselor și conține o rețea impregnată cu săruri fosfocalcice ce îi conferă duritate. Celulele osoase sunt de trei tipuri: osteoblaste (celule tinere cu activitate metabolică intensă), osteocite (celule adulte situate în cavități numite osteoplaste) și osteoclaste (celule gigant multinucleate cu echipament enzimatic bogat).

După modul de dispunere a lamelelor osoase, țesutul osos se clasifică în: compact (în diafiza oaselor lungi și la suprafața oaselor scurte) și spongios (în epifizele oaselor lungi și în interiorul oaselor scurte).

Știai că? Oasele nu sunt structuri statice, ci se remodelează continuu prin activitatea coordonată a osteoblastelor (care construiesc) și osteoclastelor (care resorbesc țesutul osos), permițând adaptarea la stresul mecanic.

Țesut conjunctiv fluid și țesuturi specializate

Țesutul conjunctiv fluid este reprezentat de sânge, un țesut esențial pentru transport în organismul animal.

Țesutul muscular este format din celule numite fibre musculare, care conțin organite specifice implicate în contracție (miofibrilele). Principalele tipuri sunt:

• Striat - formează musculatura scheletică, musculatura unor organe (esofag, limbă, laringe) și musculatura extrinsecă a globilor oculari
• Neted - prezent în pereții organelor interne și ai vaselor de sânge
• Striat de tip cardiac - formează miocardul inimii

Țesutul nervos este alcătuit din neuroni și celule gliale (neuroglie). Neuronii sunt celule specializate pentru transmiterea impulsurilor nervoase, iar celulele gliale au rol de susținere, nutriție și protecție.

Important pentru examen: Țesutul muscular striat se contractă voluntar (sub controlul conștient), în timp ce țesutul muscular neted și cardiac se contractă involuntar (fără control conștient).