Alcătuirea Corpului Uman

Corpul omenesc este format din celule și țesuturi care se organizează în organe și sisteme de organe care lucrează împreună pentru a menține viața. Organele reprezintă structuri formate din țesuturi diferențiate care îndeplinesc anumite funcții specifice, iar sistemele de organe sunt unități morfologice care realizează principalele funcții ale organismului.

Corpul uman este alcătuit din mai multe segmente principale: cap, gât, trunchi și membre. Capul și gâtul formează extremitatea cefalică. Trunchiul este format din torace, abdomen și pelvis, care conțin cavitățile ce adăpostesc organele interne (viscerele). Cavitatea toracică este separată de cea abdominală prin mușchiul diafragmă, iar cavitatea abdominală se continuă cu cea pelviană.

Pentru a localiza exact structurile corpului, folosim axe și planuri anatomice:

• Axul longitudinal (vertical) - cu polii superior (cranial) și inferior (caudal)
• Axul sagital (anteroposterior) - cu polii anterior și posterior
• Axul transversal (orizontal) - cu polii stâng și drept

Acestea formează trei planuri principale: sagital, frontal și transversal, care ne ajută să descriem poziția elementelor corpului uman cu precizie.

Știai că? Planul medio-sagital împarte corpul în două jumătăți simetrice și reprezintă planul simetriei bilaterale, un principiu fundamental al organizării corpului uman.

În nomenclatura anatomică folosim termeni specifici pentru a indica poziția structurilor: cranial/caudal, ventral/dorsal, medial/lateral. Pentru membre, folosim termenii proximal (aproape de trunchi) și distal (departe de trunchi), iar pentru mână și picior termeni specifici precum palmar/plantar și dorsal.

Niveluri de Organizare

Organismul uman este organizat în mai multe niveluri: celule, țesuturi, organe și sisteme de organe, fiecare contribuind la funcționarea întregului organism.

Celula reprezintă unitatea de bază morfo-funcțională și genetică a vieții. Forma celulelor este strâns legată de funcția lor - de la globuloase (hematii, ovul), la fusiforme, stelate sau cilindrice. Dimensiunile variază considerabil: de la hematii (7,5 μ) la ovul (150-200 μ) și fibre musculare striate $5-15 cm$.

Structura celulei include trei componente principale:

1. Membrana celulară (plasmalema) - înconjoară celula și o separă de mediul extracelular. Este formată din fosfolipide și proteine dispuse într-un "model mozaic fluid". Glucidele sunt atașate pe fața externă, iar unele celule prezintă prelungiri acoperite de membrană: microvili, cili sau desmozomi.

2. Citoplasma - un sistem coloidal complex cu:

   • Hialoplasma - partea nestructurată
   • Organite celulare - partea structurată, care include:
     • Organite comune: reticulul endoplasmatic, ribozomii, aparatul Golgi, mitocondriile, lizozomii și centrozomul
     • Organite specifice: miofibrile (în celule musculare), neurofibrile (în neuroni)

3. Nucleul - coordonează procesele biologice celulare fundamentale, conținând materialul genetic. Este format din:

   • Membrana nucleară - poroasă, dublă
   • Carioplasma - soluție coloidală cu rețea de filamente de cromatină
   • Nucleoli - structuri dense din interiorul nucleului

Reține! Mitocondriile sunt considerate "centrala energetică" a celulei, fiind sediul fosforilării oxidative cu eliberare de energie sub formă de ATP.

Celula prezintă proprietăți esențiale precum transportul transmembranar și potențialul de membrană. Transportul transmembranar poate fi:

• Transport pasiv (fără consum de energie): difuziune, osmoză, difuziune facilitată
• Transport activ (cu consum de ATP): transport primar și secundar, transport vezicular

Proprietățile Celulei și Țesuturile

Potențialul de membrană reprezintă o diferență de potențial electric între interiorul și exteriorul celulei. În stare de repaus, acesta are o valoare de -65 mV până la -85 mV, datorită distribuției inegale a ionilor și activității pompei Na+/K+. La celulele excitabile, precum neuronii, stimularea poate duce la generarea unui potențial de acțiune.

Potențialul de acțiune are mai multe faze:

1. Atingerea pragului de excitație
2. Depolarizarea $intrarea Na+ în celulă$
3. Repolarizarea $ieșirea K+ din celulă$
4. Perioada refractară (în care celula nu poate fi stimulată)

Celulele prezintă și proprietăți speciale precum contractilitatea (în celulele musculare) și activitatea secretorie (în celulele glandulare).

Țesuturile sunt sisteme organizate formate din celule similare care îndeplinesc aceeași funcție. Principalele tipuri de țesuturi sunt:

1. Țesutul epitelial:

   • De acoperire: simplu (pavimentos, cubic, cilindric), pseudostratificat, pluristratificat
   • Glandular: endocrin, exocrin, mixt
   • Senzorial: în organele de simț

2. Țesutul conjunctiv:

   • Moale: lax, reticulat, adipos, fibros, elastic
   • Semidur: cartilaginos (hialin, elastic, fibros)
   • Dur: osos (haversian, spongios)
   • Fluid: sânge

3. Țesutul muscular:

   • Striat: mușchii scheletici
   • Neted: visceral
   • Striat cardiac: miocard

4. Țesutul nervos:

   • Neuroni
   • Nevroglie (celule gliale)

Important! Fiecare tip de țesut are structură și proprietăți adaptate funcției pe care o îndeplinește. De exemplu, țesutul muscular striat este specializat pentru contracții puternice și rapide, în timp ce țesutul nervos pentru transmiterea impulsurilor electrice.

Aceste țesuturi se combină pentru a forma organele și sistemele de organe care realizează funcțiile fundamentale ale organismului.

Funcțiile Fundamentale ale Organismului Uman

Organismul uman realizează două categorii principale de funcții: de relație și de nutriție. Funcțiile de relație permit interacțiunea cu mediul și sunt asigurate în principal de sistemul nervos.

Sistemul nervos (SN), împreună cu sistemul endocrin, reglează majoritatea funcțiilor organismului. Sistemul nervos se împarte în:

• SN somatic - reglează activitatea musculaturii scheletice
• SN vegetativ - controlează activitatea musculaturii viscerale și a glandelor

Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos are două compartimente principale:

• Compartimentul senzitiv - primește informațiile de la receptori
• Compartimentul motor - transmite comenzi către efectori

Neuronul reprezintă unitatea morfo-funcțională a sistemului nervos. După formă, neuronii pot fi:

• Unipolari - cu o singură prelungire
• Pseudounipolari - cu o prelungire care se divide în "T"
• Bipolari - cu două prelungiri pornind din polii opuși
• Multipolari - cu numeroase prelungiri dendritice și un axon

După funcție, neuronii pot fi:

• Receptori - primesc stimuli din mediu
• Motori - trimit comenzi către efectori
• Intercalari (de asociație) - fac legătura între neuronii senzitivi și motori

Structura neuronului include:

1. Corpul celular (pericarionul) - conține nucleul și organitele celulare
2. Dendritele - prelungiri care primesc impulsuri nervoase
3. Axonul - prelungire care transmite impulsurile nervoase

Reține! Impulsul nervos se transmite într-un singur sens: de la dendrite spre axon. Această transmitere este mai rapidă în fibrele mielinice $100 m/s$ decât în cele amielinice $10 m/s$.

Sinapsa reprezintă conexiunea funcțională între un neuron și o altă celulă. Transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapselor chimice implică eliberarea de neurotransmițători în fanta sinaptică, care se leagă apoi de receptori pe membrana postsinaptică.

Sistemul Nervos și Receptorii

Receptorii sunt structuri specializate care transformă energia stimulilor în impulsuri nervoase. În funcție de proveniența stimulului, receptorii se clasifică în:

• Exteroreceptori - primesc stimuli din exteriorul organismului
• Interoreceptori (visceroreceptori) - primesc stimuli din interiorul organismului
• Proprioreceptori - primesc stimuli de la mușchi, tendoane și articulații

În funcție de tipul de energie pe care o prelucrează:

• Chemoreceptori - sensibili la stimuli chimici
• Fotoreceptori - sensibili la lumină
• Termoreceptori - sensibili la variații de temperatură
• Mecanoreceptori - sensibili la deformarea membranei celulare

Actul reflex reprezintă răspunsul organismului la stimuli și implică:

• Receptori - transformă stimulii în impulsuri nervoase
• Calea aferentă - transmite informația către centrii nervoși
• Centrii reflexului - structurile din SNC care prelucrează informația
• Calea eferentă - transmite comanda către efectori
• Efectori - mușchi și glande care realizează răspunsul

Măduva spinării este o componentă esențială a sistemului nervos central, situată în canalul vertebral. Are următoarele caracteristici:

• Limita superioară: gaura occipitală
• Limita inferioară: vertebra L2
• Este protejată de trei membrane meningeale: dura mater, arahnoida și pia mater
• Prezintă două intumescențe: cervicală și lombară
• Structura internă include:
  • Substanța cenușie - dispusă central, în forma literei "H"
  • Substanța albă - dispusă periferic, sub formă de cordoane

Știai că? Sub vertebra L2, măduva se prelungește cu conul medular și filum terminale, iar nervii lombari și sacrali formează "coada de cal" (cauda equina).

Măduva spinării conține căi de conducere ascendente (ale sensibilității) și descendente (ale motricității). Căile sensibilității includ:

• Calea sensibilității termice și dureroase (fasciculul spinotalamic lateral)
• Calea sensibilității tactile grosiere (fasciculul spinotalamic anterior)
• Calea sensibilității tactile fine (fasciculele Goll și Burdach)

Căile Nervoase și Funcțiile Sistemului Nervos

Căile sensibilității proprioceptive și interoceptive includ:

1. Sensibilitatea proprioceptivă conștientă (kinestezică) - percepția poziției și mișcării în spațiu
2. Sensibilitatea proprioceptivă inconștientă - controlul mișcării
3. Sensibilitatea interoceptivă - informații de la viscere și vase sangvine

Căile descendente ale motricității se împart în:

A. Calea sistemului piramidal:

• Originea: cortexul cerebral
• Controlează motilitatea voluntară
• Fasciculul piramidal $cortico-spinal$ are două componente:
  • Fasciculul piramidal încrucișat (75% din fibre) - se încrucișează la nivelul bulbului
  • Fasciculul piramidal direct (25% din fibre) - rămâne de aceeași parte

B. Calea sistemului extrapiramidal:

• Originea: etajele corticale și subcorticale
• Controlează motilitatea involuntară, automată și semiautomată
• Include căi de la nucleii bazali către mezencefal și apoi către măduva spinării

Sistemul nervos realizează funcții complexe prin interacțiunea dintre diferitele sale componente. Structura și organizarea sa permit procesarea rapidă a informațiilor și coordonarea precisă a răspunsurilor organismului la stimuli.

Neuronii din măduva spinării sunt organizați în:

• Coarnele anterioare - conțin neuronii somatomotori
• Coarnele posterioare - conțin neuronii căilor senzitive
• Coarnele laterale - conțin neuronii vegetativi simpatici preganglionari

Important! Sistemul nervos funcționează ca un întreg integrat, deși pentru studiu separăm funcțiile în senzitive, motorii și psihice. În realitate, nu există activitate senzitivă fără manifestări motorii și invers, iar stările psihice rezultă din integrarea primelor două.

Înțelegerea căilor nervoase ne ajută să explicăm cum organismul primește informații despre mediul extern și intern, cum procesează aceste informații și cum generează răspunsuri adecvate. Acest sistem complex de comunicare este esențial pentru supraviețuire și adaptare.