Structura și rolul sistemului tegumentar

Sistemul tegumentar formează aproximativ 15% din greutatea corpului și acționează ca o barieră protectoare între organism și mediu. Acesta include pielea și anexele sale: părul, unghiile și glandele cutanate.

Principalele componente ale sistemului tegumentar includ:

• Epidermul - stratul exterior al pielii
• Dermul - stratul profund al pielii
• Foliculul pilos care produce firul de păr și conține glandele sebacee
• Glanda sudoripară ce produce transpirația pentru răcirea corpului
• Unghia care protejează vârfurile degetelor
• Receptorii senzoriali pentru atingere, presiune, temperatură și durere

Pielea îndeplinește mai multe funcții vitale pentru organism, precum menținerea homeostaziei și supraviețuirea organismului. Funcția sa de protecție se realizează prin trei bariere principale: suprafața pielii (barieră fizică), stratul cornos din epiderm (barieră împotriva substanțelor hidrosolubile) și membrana bazală a epidermului (barieră mecanică).

Știai că? Melanina, produsă de melanocite, nu doar dă culoare pielii, dar are și rol protector împotriva razelor UV, protejând nucleul celulelor de iradierea nocivă.

Funcțiile sistemului tegumentar

Pielea are un rol esențial în reglarea temperaturii corpului prin diferite mecanisme. Ea elimină căldura prin evaporarea sudorii și prin vasodilataţie, dar poate conserva căldură prin reducerea transpirației și vasoconstricție. Căldura se pierde și prin radiație, conducție și convecție.

Transpirația este un amestec complex de apă, ioni (mai ales sodiu), lipide, precum și uree, acid uric și amoniac, ajutând astfel și la eliminarea unor deșeuri metabolice.

Pielea joacă și un rol important în metabolism, sintetizând vitamina D inactivă în prezența razelor UV. Acest proces începe la nivelul pielii din provitamina D, iar finalizarea sintezei are loc în rinichi, cu participarea parathormonului (PTH).

Alte funcții esențiale ale pielii includ:

• Absorbția unor substanțe, precum vitaminele liposolubile A, E, K
• Comunicarea cu mediul exterior prin receptori specializați care transmit informații către sistemul nervos central

Cele mai importante funcții ale pielii sunt protecția țesuturilor subiacente, reglarea temperaturii corpului, recepția stimulilor din mediu și sinteza vitaminei D.

Important! Pielea este un adevărat organ de simț, cu receptori specializați care ne permit să interacționăm cu mediul înconjurător și să ne adaptăm la acesta.

Structura detaliată a pielii

Pielea are o structură complexă, fiind formată din două straturi principale: epidermul (mai subțire) și dermul (mai gros). Limita dintre aceste straturi, numită joncțiunea derm-epiderm, are o formă ondulată, cu papile dermice care contribuie la ancorarea straturilor.

Sub piele se află hipodermul (țesutul subcutanat), care nu face parte din piele propriu-zisă. Acesta este format din țesut conjunctiv lax ce conține multă grăsime și reprezintă fascia superficială.

Epidermul este un epiteliu pavimentos stratificat, avascular, cu celule strâns unite prin desmozomi. Acesta nu conține vase de sânge și prezintă 4 straturi în pielea subțire și 5 straturi în pielea groasă (de la palme și tălpi).

Straturile epidermului, de la profunzime spre suprafață, sunt:

1. Stratul bazal (germinativ) - format dintr-un singur strat de celule care se divid intens pentru regenerarea pielii. Conține cheratinocite și melanocite
2. Stratul spinos - cu celule cu aspect spinos care aderă între ele prin desmozomi
3. Stratul granulos - cu celule aplatizate și granulații de cheratohialină
4. Stratul lucid - prezent doar în pielea groasă
5. Stratul cornos - cel mai superficial, format din celule moarte, bogate în cheratină

Reține! Cheratinocitele produc cheratina care impermeabilizează pielea, iar melanocitele produc melanina care ne protejează de radiațiile UV. Aceste două tipuri de celule sunt esențiale pentru funcțiile de protecție ale pielii.

Epidermul și rolul său

Stratul bazal al epidermului conține și alte celule importante: celulele tactile Merkel (sensibile la atingere) și celulele dendritice ale sistemului imunitar, care fagocitează microorganismele. Este singurul strat care primește nutrimente direct.

În stratul spinos, cheratinocitele continuă să producă cheratină, dar se divid mai puțin decât în stratul bazal. Stratul granulos conține 3-5 rânduri de celule cu granulații de cheratohialină, din care se formează cheratina. Pe măsură ce celulele se apropie de suprafață, ele mor și sunt înlocuite cu cheratină.

Stratul lucid este prezent doar în pielea groasă și conține o substanță transparentă numită eleidină, care se transformă în cheratină. În final, stratul cornos, cel mai superficial, are până la 30 de rânduri de celule moarte care se descuamează continuu.

Epidermul nu are vase de sânge, fiind hrănit prin difuziunea substanțelor din vasele dermului. Fricțiunea constantă duce la îngroșarea stratului cornos (hipercheratoză), formând calusuri sau bătături.

Deși epidermul nu este vascularizat, el conține terminații nervoase. Receptorii pentru atingere (celulele Merkel) și cei pentru senzații dureroase se extind în epiderm și sunt stimulați mai ușor decât alți receptori cutanați.

Fascinant! Celulele din epiderm sunt înlocuite complet la fiecare 25-45 de zile, printr-un proces de regenerare continuă de la stratul bazal spre suprafață. Această capacitate de reînnoire face din piele un organ remarcabil!

Dermul și receptorii cutanați

Membrana bazală separă epidermul de derm și este formată din glicoproteine și o rețea de fibre de colagen. Aceasta joacă un rol crucial în împiedicarea pătrunderii microorganismelor și moleculelor mari în derm.

Dermul îndeplinește două funcții principale: asigură nutriția epidermului și conferă rezistență mecanică. Este format din două straturi distincte:

1. Dermul papilar - mai superficial, conține papile dermice care susțin epidermul. Este alcătuit din țesut conjunctiv lax, cu macrofage, fibroblaste, vase de sânge, receptori cutanați (corpusculi Meissner) și alte celule imunitare. Vasele sanguine din acest strat asigură nutriția celulelor epidermului.

2. Dermul reticular - mai profund și mai gros, conține fibre conjunctive de colagen și elastice, dispuse în pachete groase. Aici se găsesc glandele sebacee și sudoripare, foliculi piloși, mușchi erectori ai firelor de păr, și celule adipoase.

Receptorii senzoriali din derm includ:

• Corpusculii Meissner - pentru presiuni și vibrații ușoare, localizați superficial
• Corpusculii Pacini - pentru presiuni și vibrații puternice, situați în profunzime
• Receptori pentru temperatură și durere (terminații nervoase libere)
• Discuri tactile - la baza celulelor tactile Merkel

Bine de știut: Dermul conține rezerve importante de apă și electroliți în substanța fundamentală a țesutului conjunctiv, contribuind astfel la menținerea echilibrului hidric al organismului.

Anexele pielii - părul

Anexele pielii provin în special din epiderm și îndeplinesc diverse funcții în organism. Firele de păr sunt producții cornoase ale epidermului, prezente pe întreaga suprafață a corpului, exceptând pleoapele, palmele, tălpile și buzele.

Firele de păr au rol senzitiv (fiind înconjurate de terminații nervoase libere care percep excitațiile tactile) și rol protector limitat pentru cap și pielea corpului. Ele sunt formate din cheratină și sunt alcătuite din:

• un ax extins la exteriorul pielii
• o rădăcină aflată în interiorul foliculului pilos

Foliculul pilos este o grupare de celule epidermice dispuse în formă de sac, care se extind în derm. Baza foliculului are o parte dilatată numită bulb, unde intră vase de sânge, țesut conjunctiv și nervi, formând papila dermică cu rol nutritiv pentru păr.

Sacul foliculului pilos se compune dintr-o teacă epitelială radiculară internă și una externă. Fiecare fir de păr are anexată o glandă sebacee, un mușchi erector și terminații nervoase libere.

Firul de păr crește prin proliferarea celulelor din stratul bazal prezente la nivelul bulbului. Aceste celule se împing unele pe altele, se cheratinizează și mor, formând axul firului de păr.

Curiozitate: Iritațiile pielii pot stimula creșterea părului dacă măresc fluxul sanguin local, explicând de ce unele zone frecvent iritate pot dezvolta o pilozitate mai accentuată.

Structura detaliată a firului de păr

Firul de păr are o structură complexă, formată din mai multe componente care lucrează împreună. La baza firului de păr se află bulbul pilos, care conține celulele responsabile de creșterea părului.

În secțiune, bulbul firului de păr prezintă:

• Teaca radiculară externă - continuă stratul bazal al epidermului
• Teaca radiculară internă - înconjoară firul de păr în creștere
• Celule cu cheratină - formează structura principală a părului
• Papila firului de păr - conține vase de sânge care hrănesc celulele în creștere
• Melanocite - produc pigmentul care dă culoare părului
• Cheratinocite din stratul bazal - se divid și produc noi celule pentru creșterea părului

Creșterea părului începe încă din perioada prenatală. În luna a 5-a de dezvoltare fetală, pe pielea fătului apar fire de păr moi și foarte subțiri denumite lanugo. Majoritatea acestor fire dispar înainte de naștere, fiind înlocuite după naștere cu fire mai rezistente și pigmentate.

La pubertate, în zonele axilară și pubiană apare pilozitatea terminală, formată din fire de păr mai groase și mai rezistente, sub influența hormonilor.

Alopecia reprezintă afecțiunea caracterizată prin creșterea deficitară sau absența firelor de păr. Aceasta poate fi cauzată de factori genetici, leziuni la nivelul scalpului, boli, carențe alimentare, dezechilibre hormonale sau tratamente medicamentoase.

Important! Vasele de sânge din papila dermică au rol esențial în hrănirea celulelor bazale din bulbul pilos. Orice afecțiune care reduce fluxul sanguin local poate afecta creșterea părului.

Unghiile și glandele cutanate

Unghiile sunt structuri de protecție localizate la nivelul degetelor de la mâini și picioare. Ele sunt anexe cornoase formate din cheratină, ca și părul, dar cu o structură diferită.

Unghia este o lamă cornoasă dură formată prin multiplicarea celulelor aflate într-un pliu al epidermului, înfundat în derm, ce formează rădăcina unghiei. Aceste celule produc cheratină, formând o placă cornoasă dură - corpul unghiei - susținută de un pat al unghiei bogat vascularizat.

Structura unghiei include:

• Cuticula - care acoperă parțial unghia în partea proximală
• Lunula - zona semicirculară albicioasă vizibilă la baza unghiei
• Hyponychium - pliul de piele de sub unghie, care împiedică accesul substanțelor externe

Glandele cutanate reprezintă o altă categorie importantă de anexe ale pielii. Acestea includ:

1. Glandele sudoripare - secretă transpirația cu rol în răcirea corpului. Ele pot fi:

   • Ecrine - distribuite pe toată suprafața corpului, secretă un lichid apos
   • Apocrine - localizate în special în axile și regiunea genitală, secretă un lichid mai dens

2. Glandele sebacee - secretă sebum, o substanță bogată în lipide cu rol de lubrifiere a părului și pielii

3. Glandele ceruminoase - localizate în conductul auditiv extern, secretă cerumen (ceară) care reține impuritățile

4. Glandele mamare - glande apocrine specializate care secretă laptele matern

Știai că? Liniile de pe unghii pot oferi informații despre starea de sănătate. Liniile orizontale (liniile Beau) pot indica boli sau perioade de stres fizic, iar modificările de culoare pot semnala diverse afecțiuni.

Glandele sudoripare și ceruminoase

Glandele sudoripare sunt distribuite pe întreaga suprafață a pielii, cu excepția buzelor și a unor zone din organele genitale externe. Ele au un rol esențial în menținerea temperaturii corporale prin producerea transpirației.

Structura glandelor sudoripare include:

• Adenomerul (porțiunea secretorie) - format din celule secretorii dispuse într-un tub răsucit
• Ductul excretor - un canal care transportă transpirația la suprafața pielii

După localizare și funcție, glandele sudoripare se clasifică în:

• Ecrine - mai numeroase, răspândite pe toată suprafața corpului
• Apocrine - mai mari, localizate în principal în axile, regiunea ano-genitală și areola mamară

Glandele sudoripare ecrine se deschid direct la suprafața pielii prin pori și secretă un lichid apos care conține apă, săruri minerale și deșeuri metabolice minore. Acest lichid, prin evaporare, contribuie la răcirea corpului.

Glandele sudoripare apocrine secretă un lichid mai dens, bogat în substanțe organice, care în contact cu bacteriile de la suprafața pielii poate produce mirosul specific al transpirației.

Glandele ceruminoase sunt glande sudoripare modificate, localizate în conductul auditiv extern. Ele secretă cerumenul (ceara de urechi), o substanță ceroasă, uleioasă, care:

• Reține impuritățile și microorganismele
• Previne pătrunderea acestora în urechea medie și internă
• Menține umiditatea și flexibilitatea pielii din conductul auditiv

Util de reținut: Deși transpirația în exces poate fi deranjantă, acest mecanism este esențial pentru reglarea temperaturii corpului. Afecțiunile care afectează glandele sudoripare pot avea consecințe serioase asupra capacității organismului de a se răci.

Glandele sebacee și afecțiunile pielii

Glandele sebacee sunt anexe importante ale pielii, care secretă sebum - o substanță bogată în lipide. Secretul lor se varsă de obicei în interiorul foliculului pilos și are multiple roluri:

• Lubrifierea părului, menținându-l suplu
• Păstrarea pielii moi și flexibile
• Împiedicarea pierderii apei prin evaporare
• Acțiune antibacteriană (prin conținutul de acizi care limitează înmulțirea bacteriilor)

Structura glandelor sebacee include:

• Adenomerul - partea secretorie a glandei
• Ductul de excreție - canalul care se deschide în foliculul pilos

După aspectul lor, glandele sebacee sunt de tip alveolar (acinos) simple ramificate. După modul de eliberare a secrețiilor, sunt considerate glande holocrine, deoarece eliberarea secrețiilor se face prin dezintegrarea și moartea celulelor.

Principala afecțiune a glandelor sebacee este acneea, care apare când foliculii piloși se blochează cu sebum și celule moarte ale pielii, formând comedoane (puncte negre și albe) și, uneori, inflamații.

Studiu de caz O pacientă cu probleme psihice își mestecă permanent degetul arătător. Acest deget are mai mult păr decât celelalte. Explicația este că iritația constantă și fluxul sanguin crescut în zona respectivă stimulează creșterea părului.

De reținut: Activitatea glandelor sebacee este puternic influențată de hormoni, în special de androgeni. Aceasta explică de ce acneea este frecventă în adolescență, când nivelurile hormonale fluctuează semnificativ.