Membrul Superior și Centura Scapulară

Membrul superior face parte din aparatul locomotor și este compus din elemente pasive (oase) și elemente active (mușchi). Centura scapulară (sau pectorală) formează baza membrului superior și se leagă de cutia toracică.

Sternul este un os lat, plat și parțial cartilaginos format din trei părți principale: manubriul (mănerul sternului sau episternul), corpul (mezosternul sau gladiolus) și apendicele (cartilajul xifoid sau procesul ensiform). Aceste segmente sunt unite prin sincondreze sternale.

Singura legătură articulară directă a centurii scapulare cu cutia toracică este prin articulația sternoclaviculară, ceea ce permite mobilitatea membrului superior.

💡 Incizura jugulară, incizurile claviculare și costale sunt repere anatomice importante ale sternului, utilizate frecvent în practica medicală pentru localizarea altor structuri anatomice.

Clavicula și Scapula

Clavicula este un os dublu curbat, având o porțiune medială $2/3$ mai mare și mai convexă și o porțiune laterală $1/3$ mai mică și mai concavă. Corpul claviculei prezintă o față superioară netedă și una inferioară rugoasă cu șanțul mușchiului subclavicular. Extremitățile claviculei sunt: sternală (mai voluminoasă) cu fața articulară sternală și acromială (mai aplatizată) cu fața articulară acromială.

Scapula (omoplatul) este un os plat, triunghiular care participă la structura spatelui. Prezintă două fețe principale: fața costală (anterioară) cu fosa subscapulară și fața posterioară cu fosele supraspinoasă și infraspinoasă, separate de spina scapulei. Marginile scapulei sunt: superioară (cu incizura scapulei), medială/vertebrală și laterală.

Scapula prezintă structuri importante pentru articulații: acromionul (cu fața articulară claviculară), apofiza coracoidă și cavitatea glenoidă înconjurată de tuberculii supraglenoidal și infraglenoidal.

💡 Gândiți-vă la scapulă ca la un triunghi cu trei unghiuri distincte: superior, lateral (unde se află cavitatea glenoidă) și inferior, fiecare având importanță pentru inserțiile musculare.

Humerusul

Humerusul este osul brațului care face legătura între centura scapulară și oasele antebrațului (ulna și radius). Este format din trei părți principale: extremitatea superioară, corpul și extremitatea inferioară.

Extremitatea superioară cuprinde capul humeral (treime de sferă), care este delimitat de colul anatomic. Sub acesta se află tuberculul mare (lateral) și tuberculul mic (antero-medial), separate de șanțul intertubercular anterior. Aceste tubercule se continuă inferior cu crestele respective. Colul chirurgical separă extremitatea superioară de corp.

Corpul humerusului este cilindric în porțiunea superioară și prismatic triunghiular în porțiunea inferioară. Prezintă tuberozitatea deltoidiană pe fața laterală și gaura nutritivă. Corpul are trei fețe (anteromedială, anterolaterală și posterioară) și trei margini (anterioară, medială și laterală).

💡 Șanțul nervului radial de pe fața posterioară a corpului humerusului este un reper anatomic important, deoarece aici nervul radial este vulnerabil la leziuni în fracturile humerale.

Extremitatea Inferioară a Humerusului

Extremitatea inferioară a humerusului este mai lată și mai turtită, formând structura articulară pentru articulația cotului. Pe părțile laterale prezintă epicondilul lateral (mai șters) și epicondilul medial (mai voluminos), care servesc pentru inserții musculare.

Partea articulară inferioară, numită condilul humeral, cuprinde:

• Capitulul humeral (anterolateral) - articulează cu radiusul
• Trohleea humerală (anteromedial) - articulează cu ulna, având forma unui scripete

Suprafața anterioară prezintă fosa radială (deasupra capitulului) și fosa coronoidă (deasupra trohleei), iar suprafața posterioară prezintă fosa olecranului. Aceste fose permit mișcări ample de flexie și extensie a antebrațului.

Posterior de epicondilul medial se află șanțul nervului ulnar, o structură importantă deoarece nervul ulnar trece prin acest șanț și este expus la traumatisme.

💡 Apofiza supracondilară (când există) se află la aproximativ 5 cm deasupra epicondilului medial și poate fi asociată cu variații anatomice ale arterei brahiale și nervului median, importante în practică chirurgicală.

Ulna

Ulna (sau cubitusul) este osul medial al antebrațului, mai lung decât radiusul. Prezintă trei părți principale: extremitatea superioară, corpul și extremitatea inferioară.

Extremitatea superioară este masivă și cuprinde:

• Olecranul (posterosuperior) - forma caracteristică de cârlig
• Apofiza coronoidă (anteroinferior)
• Incizura trohleară - articulează cu trohleea humerală
• Incizura radială (lateral) - articulează cu capul radiusului
• Tuberozitatea ulnei - pentru inserția mușchiului brahial

Corpul ulnei este prismatic triunghiular în cea mai mare parte, devenind aproape cilindric inferior. Prezintă trei fețe (anterioară, medială și posterioară) și trei margini, dintre care marginea interosoasă (laterală) este cea mai importantă pentru atașarea membranei interosoase.

Extremitatea inferioară (capul ulnei) este mai subțire și prezintă circumferința articulară pentru articulația cu radiusul și apofiza stiloidă ulnară pe partea medială.

💡 Tuberozitatea ulnei și creasta mușchiului supinator sunt repere importante pentru inserțiile musculare, fiind esențiale pentru mișcările de pronație și supinație ale antebrațului.

Radiusul

Radiusul este osul lateral al antebrațului, fiind mai scurt decât ulna. Prezintă trei componente principale: extremitatea superioară, corpul și extremitatea inferioară.

Extremitatea superioară (capul radiusului) este cilindrică și prezintă foseta articulară superioară (concavă) pentru articulația cu capitulul humeral și circumferința articulară pentru articulația cu incizura radială a ulnei. Sub cap se află gâtul radiusului, urmat de tuberozitatea radială pentru inserția mușchiului biceps brahial.

Corpul radiusului este prismatic triunghiular, cu trei fețe (anterioară, laterală și posterioară) și trei margini, dintre care marginea interosoasă (medială) este cea mai importantă pentru atașarea membranei interosoase. Pe fața anterioară se află tuberozitatea pronatorie.

Extremitatea inferioară este lată și groasă, prezentând apofiza stiloidă lateral, incizura ulnară medial pentru articulația cu capul ulnei, și fața articulară carpiană inferior pentru articulația cu scafoidul și semilunarul.

💡 Fața articulară carpiană a extremității inferioare a radiusului este împărțită în două zone de articulare cu oasele carpiene: lateral pentru scafoid și medial pentru semilunar, aceasta fiind esențială pentru înțelegerea mecanismului fracturilor de radius.

Articulațiile Centurii Pectorale

Centura pectorală prezintă atât sindesmoze (joncțiuni fibroase) cât și articulații sinoviale, asigurând stabilitate și mobilitate membrului superior.

Sindesmozele includ:

• Ligamentul coracoacromial (extraarticular)
• Ligamentul transvers superior al scapulei (transformă incizura scapulei în orificiu)
• Ligamentul transvers inferior al scapulei (inconstant)

Articulația acromioclaviculară (articulație plană) prezintă:

• Ligamentul acromioclavicular (capsular)
• Ligamentul coracoclavicular al lui Caldani (extraarticular) format din ligamentul trapezoid și ligamentul conoid
• Discul articular sau cartilajul lui Weitbrecht (inconstant)

Articulația sternoclaviculară (articulație șelară) prezintă:

• Ligamentele sternoclaviculare anterior și posterior (capsulare)
• Ligamentul costoclavicular (extraarticular) - leagă clavicula de prima coastă
• Ligamentul interclavicular
• Disc articular

💡 Articulația sternoclaviculară este singura conexiune scheletică între membrul superior și trunchiul corpului, fiind esențială pentru mobilitatea întregului membru superior.

Articulațiile Membrului Superior Liber

Membrul superior liber prezintă atât sindesmoze cât și articulații sinoviale complexe.

Sindesmoza radioulnară este formată din:

• Coarda oblică a lui Weitbrecht
• Membrana interosoasă a antebrațului, care unește marginile interosoase ale radiusului și ulnei

Articulația umărului prezintă următoarele structuri:

• Ligamentul coracohumeral (capsular) - între apofiza coracoidă și colul chirurgical al humerusului
• Ligamentul glenohumerale (capsular) - între tuberculul supraglenoidian și colul chirurgical al humerusului
• Teaca tendinoasă intertuberculară (pentru capul lung al mușchiului biceps brahial)
• Ligamentul transvers al humerusului al lui Brodie
• Bursa subacromială (structură care reduce frecarea)

Articulația umărului este cea mai mobilă din corp, permițând mișcări în toate planurile, dar această mobilitate ridicată îi conferă și o stabilitate redusă.

💡 Capul lung al bicepsului brahial trece prin articulația umărului în șanțul intertubercular, fiind protejat de teaca tendinoasă și ligamentul transvers, o configurație anatomică importantă în patologia umărului.

Articulația Cotului

Articulația cotului este un complex articular format din trei articulații distincte, închise într-o singură capsulă articulară:

Articulația humeroulnară (articulație trohleară) - între trohleea humerusului și incizura trohleară a ulnei, permițând mișcări de flexie și extensie a antebrațului.

Articulația humeroradială (articulație elipsoidală) - între capitulul humerusului și capul radiusului, participând la mișcările de flexie și extensie și permițând și rotații limitate.

Articulația radioulnară proximală (articulație trohoidă) - între capul radiusului și incizura radială a ulnei, esențială pentru mișcările de pronație și supinație.

Acest complex articular este stabilizat de următoarele ligamente:

• Ligamentul colateral ulnar - de la epicondilul medial al humerusului la apofiza coronoidă a ulnei, cu fasciculul posterior numit ligamentul lui Bardinet
• Ligamentul colateral radial - de la epicondilul lateral al humerusului la ligamentul inelar al radiusului
• Ligamentul inelar al radiusului - înconjoară capul radiusului, menținându-l în contact cu incizura radială a ulnei
• Ligamentul patrat al lui Denuce - între incizura radială a ulnei și gâtul radiusului

💡 Ligamentele colaterale sunt esențiale pentru stabilitatea laterală a cotului, în timp ce ligamentul inelar permite rotația capului radiusului în timpul mișcărilor de pronație și supinație.

Articulațiile Mâinii

Mâna prezintă un sistem complex de articulații care permit mișcările fine și precise.

Articulația radioulnară distală (articulație trohoidă) este formată între capul ulnei și incizura ulnară a radiusului. Funcțional, include și discul articular (ligamentul triunghiular) care separă ulna de oasele carpiene.

Articulația radiocarpienă (articulație elipsoidală) este formată între:

• Morfologic: radius - scafoid + semilunar
• Funcțional: ulnă - disc articular - piramidal

Structuri de stabilizare importante:

• Recesul sacciform - o extensie a capsulei la nivelul gâtului radiusului
• Ligamentele radiocarpiene dorsale și palmare
• Ligamentele ulnocarpiene dorsale și palmare
• Ligamentele colaterale ulnar și radial ale carpului

Această configurație anatomică complexă permite mâinii o gamă largă de mișcări, de la forță brută la manevrarea fină a obiectelor, făcând-o esențială pentru activitățile zilnice.

💡 Discul articular (ligamentul triunghiular) joacă un rol crucial în stabilizarea articulației radiocarpiană, separând ulna de oasele carpiene și permițând mișcări fluide ale încheieturii mâinii.