Structură și semnificații integratoare
Structura poemului este una complexă, cu tablouri care alternează între planul terestru și cel cosmic. Incipitul creează cadrul mitic specific basmului, primul tablou prezintă invocarea Luceafărului de către fata de împărat, al doilea tablou ilustrează iubirea terestră dintre Cătălin și Cătălina, al treilea tablou aduce în prim-plan dialogul filozofic dintre Hyperion și Demiurg, iar ultimul tablou prezintă rezoluția celor două povești de iubire.
Prozodia impecabilă a poemului catrenecuma˘sura7−8silabe,rima˘ı^ncrucișata˘șiritmiambic susține perfect conținutul filozofic, creând o armonie perfectă între formă și fond. Această armonie este specifică romantismului și demonstrează măiestria poetică eminesciană.
În concluzie, "Luceafărul" reprezintă o meditație profundă asupra condiției umane și a geniului, ilustrând imposibilitatea reconcilierii dintre eternitate și temporalitate, dintre excepțional și comun. Poemul rămâne nu doar o capodoperă a romantismului românesc, ci și o operă universală care abordează marile întrebări ale existenței umane.
Sintetizează! Întregul poem poate fi interpretat ca o alegorie a condiției creatorului de geniu în raport cu lumea obișnuită - superioritatea sa îl condamnă la singurătate, iar nemurirea operei sale devine atât binecuvântare, cât și blestem.