Axa Timpului Literaturii Române
Perioada pașoptistă a debutat cu două momente esențiale în 1840: apariția nuvelei „Alexandru Lăpușneanu" de Costache Negruzzi și publicarea primului număr al revistei „Dacia literară". Aceste opere au pus bazele literaturii române moderne.
Epoca marilor clasici a adus capodopere care au definit identitatea literară românească. Eminescu publică în 1873 „Floare albastră" și „Scrisoarea I", iar Ion Creangă debutează în 1877 cu „Povestea lui Harap Alb". Între 1885-1920, literatura română continuă să strălucească prin „Moara cu noroc" (1881) de Ioan Slavici, „Luceafărul" (1883) de Mihai Eminescu și comedia „O scrisoare pierdută" (1884) de I.L. Caragiale.
Perioada interbelică a reprezentat un moment de extraordinară efervescență culturală. Avangarda și modernismul sunt ilustrate de poezia lui Lucian Blaga („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", 1919), Ion Barbu („Riga Crypto și lapona Enigel", 1924) și Tudor Arghezi („Testament", 1927). Romanul românesc atinge maturitatea prin opere precum „Ion" (1920) de Liviu Rebreanu, „Baltagul" (1930) de Mihail Sadoveanu și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) de Camil Petrescu.
Reține! Perioada interbelică reprezintă „vârsta de aur" a literaturii române moderne, când s-au afirmat cele mai importante curente literare și s-au publicat opere fundamentale în toate genurile literare.
