Examen algebră liniară - 27 ianuarie

Să înțelegem primele concepte matematice importante care apar în acest examen:

Un izomorfism de spații liniare reprezintă o aplicație liniară bijectivă între două spații vectoriale. Acesta păstrează toate proprietățile algebrice ale structurilor respective.

De exemplu, când analizăm dacă două spații precum $\mathcal{X}1$\mathbb{R}$$şi$M{2,2}$\mathbb{R}$$ sunt izomorfe, verificăm dacă au aceeași dimensiune și structură algebrică.

În cazul spațiilor euclidiene, un produs scalar reprezintă o funcție care asociază fiecărei perechi de vectori un număr real, respectând proprietățile de:

• biliniaritate
• simetrie
• pozitiv definit (produsul scalar al unui vector cu sine este pozitiv pentru orice vector nenul)

Reține! Un operator liniar A este diagonalizabil dacă și numai dacă există o bază formată din vectori proprii. Aceasta este o proprietate esențială pentru rezolvarea multor probleme de algebră liniară.

La problemele cu forme biliniare simetrice, trebuie să analizezi matricea asociată pentru a determina dacă forma este nedegenerată și pentru a găsi forma canonică.

Înțelegerea acestor concepte te va ajuta să rezolvi probleme complexe din algebra liniară și să recunoști structurile matematice în diverse contexte.

Programare în limbajul C++ pentru licee

Programarea a evoluat mult de-a lungul timpului, de la primele limbaje precum ALGOL (1960) până la limbajele moderne orientate pe obiecte.

C++ a apărut în 1983, creat de Bjarne Stroustrup ca o extensie a limbajului C, fiind special conceput pentru programarea orientată pe obiecte. Acest limbaj este foarte utilizat și astăzi datorită versatilității și eficienței sale.

Pentru a scrie programe în C++, trebuie să înțelegi elementele de bază ale limbajului:

Setul de caractere folosit în C++ este codul ASCII, ce include litere, cifre și caractere speciale.

Identificatorii sunt nume folosite pentru a denumi elemente din programele tale (variabile, funcții, etc.). Un identificator trebuie să:

• Înceapă cu o literă sau linia de subliniere _
• Conțină doar litere, cifre sau caracterul "_"
• Nu conțină spații sau alte caractere speciale

Atenție! C++ face diferență între literele mari și mici $este case-sensitive$. Deci nume și Nume sunt identificatori diferiți!

Este recomandat să folosești nume sugestive pentru variabile și funcții, care să reflecte scopul lor în program. Poți folosi stilul camelCase (prima literă mică, restul cuvintelor cu prima literă mare) sau PascalCase (toate cuvintele cu prima literă mare).

Cuvintele rezervate (precum if, while, for) au un rol special în limbaj și nu pot fi folosite ca identificatori. În C++, toate cuvintele rezervate se scriu cu litere mici.

Comentariile sunt texte ignorate de compilator dar care te ajută să explici codul. Ele sunt esențiale pentru documentarea programelor și pentru înțelegerea lor de către alți programatori.

Structura generală a unui program C++

Orice program C++ este format din mai multe funcții, dintre care una trebuie să fie obligatoriu funcția main(). Aceasta este punctul de pornire al oricărui program C++, iar execuția începe întotdeauna de aici.

Cea mai simplă formă a unui program C++ arată astfel:

int main() {
    return 0;
}

Acest program nu face nimic special, dar reprezintă structura minimală necesară. Observă că:

• Funcția main() returnează un int (număr întreg)
• Corpul funcției este delimitat de acolade {}
• Instrucțiunea return 0; indică faptul că programul s-a terminat cu succes

Fiecare funcție are un antet care conține numele funcției, tipul valorii returnate și lista de parametri, și un corp care conține instrucțiunile ce vor fi executate.

Când programul se termină cu succes, valoarea returnată este 0. Dacă apare o eroare, programul poate returna un cod de eroare diferit de 0.

Sfat practic! Folosește coduri de eroare specifice pentru diferite probleme din program. De exemplu, poți returna codul 1 când un utilizator introduce o vârstă negativă sau mai mare de 150 de ani.

Instrucțiunea return încheie execuția funcției și returnează valoarea expresiei specificate. Dacă această instrucțiune apare în funcția main(), se încheie execuția întregului program.

Înțelegerea structurii de bază a programelor C++ este primul pas spre crearea aplicațiilor mai complexe pe care le vei dezvolta în viitor.

Tipuri de date standard în C++

În C++, fiecare dată are un anumit tip care definește:

• Mulțimea valorilor posibile (domeniul)
• Modul de reprezentare în memorie
• Operațiile permise cu date de acel tip

Dintre tipurile de date cele mai folosite, tipul int reprezintă numerele întregi. În implementarea standard, valorile sunt cuprinse în intervalul $-32768, 32767$ și sunt reprezentate pe 2 octeți (bytes).

Acest tip poate fi modificat cu:

• unsigned - pentru numere naturale (fără semn)
• long - pentru mărirea domeniului de valori

Astfel obținem tipuri derivate:

Tipul char este folosit pentru caractere și este reprezentat pe un singur octet:

Important! Dimensiunile tipurilor de date pot varia în funcție de compilator și sistemul de operare. Valorile prezentate aici corespund implementării Borland C++ 5.1.

Când declari constante întregi, poți specifica explicit tipul folosind sufixe:

• u sau U pentru unsigned int
• l sau L pentru long int
• ul, UL, uL, Ul pentru unsigned long int

Poți scrie numerele în diferite baze: zecimal (123), octal (0123) sau hexazecimal (0xFF). Această flexibilitate este utilă în diferite contexte de programare.

Constante simbolice și funcții din bibliotecile standard

Directiva #define permite definirea constantelor simbolice, care sunt înlocuite de preprocesor în program înainte de compilare:

#define PI 3.14159
#define NRMAX 35

Folosirea constantelor simbolice îmbunătățește lizibilitatea programului și face modificările ulterioare mai ușoare. De exemplu, dacă vrei să schimbi valoarea NRMAX din 35 în alt număr, modifici doar definiția, nu fiecare apariție în cod.

C++ dispune de biblioteci standard care conțin funcții pentru operații frecvent folosite. Pentru a le utiliza, incluzi fișierele antet corespunzătoare la începutul programului:

#include <iostream.h>   // pentru operații de intrare/ieșire
#include <math.h>       // pentru funcții matematice
#include <conio.h>      // pentru funcții de consolă

Pentru a apela o funcție, trebuie să cunoști protocolul ei (numele, tipul parametrilor și tipul valorii returnate). De exemplu:

double sqrt(double x);  // calculează rădăcina pătrată a lui x
void clrscr();          // curăță ecranul
void textbackground(int culoare);  // schimbă culoarea de fundal

Sfat util! Consultă documentația bibliotecilor standard pentru a descoperi funcții care te pot ajuta să rezolvi probleme specifice fără a le implementa de la zero.

În C++, citirea și scrierea datelor se realizează prin fluxuri (streams). Fluxurile standard sunt:

• cin - fluxul de intrare (citire de la tastatură)
• cout - fluxul de ieșire (scriere pe ecran)

int x;
cout << "Introdu o valoare: ";  // afișează un mesaj
cin >> x;                        // citește o valoare în variabila x
cout << "Valoarea lui x este " << x << endl;  // afișează valoarea

Operatorul << inserează date în fluxul de ieșire, iar >> extrage date din fluxul de intrare.

Citirea și scrierea datelor în C

Limbajul C folosește funcții specializate pentru operațiile de intrare/ieșire, declarate în fișierul antet stdio.h.

Funcția scanf() permite citirea datelor cu un format specificat:

int scanf(const char *format, ...);

Această funcție parcurge caracterele introduse de la tastatură și extrage valorile conform formatului. Parametrii trebuie să fie adresele variabilelor în care se stochează valorile citite (obținute cu operatorul &):

int a;
scanf("%d", &a);  // citește un număr întreg în variabila a

Caracterul % indică începutul unui specificator de format, care arată ce tip de date se așteaptă:

• %d - pentru numere întregi (int)
• %f - pentru numere reale (float)
• %c - pentru caractere
• %s - pentru șiruri de caractere

Atenție! Dacă uiți să folosești operatorul & înaintea variabilelor în apelul funcției scanf(), programul poate avea comportament imprevizibil sau erori grave.

Pentru afișarea datelor, funcția printf() permite formatarea textului și valorilor:

int printf(const char *format, ...);

Specificatorii de format pentru printf() includ și opțiuni pentru lățimea câmpului și precizia afișării numerelor reale:

printf("Valoarea lui PI cu 2 zecimale: %.2f\n", 3.14159);
// Afișează: Valoarea lui PI cu 2 zecimale: 3.14

Poți alinia textul la stânga sau la dreapta folosind lățimea câmpului și indicatorul -:

printf("%-10s %5d\n", "Test", 123);
// Afișează: "Test      123" (text aliniat la stânga, număr aliniat la dreapta)

Înțelegerea formatării corecte a datelor de intrare/ieșire este esențială pentru crearea programelor care comunică eficient cu utilizatorul.

Operatori și expresii în C++

Operatorii din C++ sunt grupați în 16 clase de prioritate, numerotate de la 1 la 16, unde 1 reprezintă prioritatea maximă. Aceștia pot fi unari (aplicați pe un singur operand) sau binari (aplicați pe doi operanzi).

Operatorii aritmetici realizează operații matematice uzuale:

Operatorul / funcționează diferit pentru operanzi întregi și reali:

• Pentru întregi: returnează câtul împărțirii întregi $de exemplu, 5/2 = 2$
• Pentru reali: returnează rezultatul împărțirii $de exemplu, 5.0/2 = 2.5$

Operatorii de incrementare/decrementare modifică valoarea variabilelor:

• ++ mărește valoarea cu 1
• -- micșorează valoarea cu 1

Acești operatori pot fi prefixați (++a) sau postfixați (a++):

• Prefixați: se modifică valoarea, apoi se folosește
• Postfixați: se folosește valoarea, apoi se modifică

Important! Expresii precum $a+b$++ nu sunt valide - operatorii de incrementare/decrementare pot fi aplicați doar variabilelor simple.

Operatorii relaționali compară două valori și returnează 1 (adevărat) sau 0 (fals):

• < (mai mic)
• <= (mai mic sau egal)
• > (mai mare)
• >= (mai mare sau egal)

Operatorii de egalitate verifică egalitatea sau inegalitatea:

• == (egal)
• != (diferit)

Înțelegerea priorității operatorilor este esențială pentru a evalua corect expresiile complexe și pentru a scrie cod fără ambiguități.

Exerciții și probleme de programare

Cel mai bun mod de a învăța programarea este prin exerciții practice. Iată câteva probleme pe care le poți rezolva pentru a-ți testa cunoștințele:

Probleme de bază:

1. Identifică erorile din declarații de variabile precum:

   unsigned float a=3;   // eroare: modificatorul unsigned nu se aplică tipului float
   long float a=3;       // eroare: combinație incorectă de modificatori
   

2. Scrie expresii care verifică condiții logice, cum ar fi:

   • Dacă un număr este impar și negativ
   • Dacă două numere sunt consecutive
   • Dacă trei variabile conțin valori distincte

Probleme matematice:

1. Scrie un program care calculează înălțimea și aria unui triunghi echilateral, având dată lungimea laturii.

2. Implementează un program care calculează distanța dintre două puncte în plan, date prin coordonatele lor carteziene.

3. Calculează valoarea unei funcții definite pe cazuri, de exemplu:

   f(x) = $2x-1$/$x²+1$,  dacă x > 10
          $x²-1$/$x+1$,   dacă x ≤ 10
   

Sfat pentru învățare! Rezolvă problemele pas cu pas, verificând rezultatele intermediare. Dacă întâmpini dificultăți, revino la conceptele teoretice și încearcă să înțelegi unde ai greșit.

Probleme avansate:

1. Generează numere aleatoare care respectă anumite condiții (de exemplu, un număr natural aleator din intervalul [a, b]).

2. Implementează un algoritm de permutare circulară a valorilor din cinci variabile, folosind doar variabile suplimentare.

Fiecare exercițiu rezolvat te va ajuta să stăpânești mai bine sintaxa C++ și să dezvolți gândirea algoritmică necesară pentru programarea eficientă.