Noțiunea de limită a unei funcții
Când studiem limitele funcțiilor, ne interesează cum se comportă valorile funcției f(x) când x se apropie de un punct de acumulare a. Un punct de acumulare pentru o mulțime D este un punct care aparține mulțimii sau este capăt deschis al unui interval din D.
Pentru a înțelege mai bine, hai să analizăm un exemplu: funcția f(x) = x−2/x−1. Când x se apropie de 1, valori precum f(0,9) = -11, f(0,99) = -101, f(1,1) = 9 și f(1,01) = 99 par foarte diferite. Însă pentru x = 1, observăm că rezultatele în apropiere tind către 1, deci limita funcției în x = 1 este 1.
În schimb, pentru x = 0, când calculăm f(0,001) = -1000 și f(-0,001) = 1000, observăm că valorile funcției nu se apropie de același număr. În această situație, spunem că funcția nu are limită în zero.
💡 Nu este necesar ca funcția să fie definită în punctul a pentru a avea limită în acel punct. Contează doar comportamentul funcției în vecinătatea punctului.