Progresii Aritmetice și Geometrice

Progresiile sunt șiruri de numere care urmează un anumit tipar. Există două tipuri principale: aritmetice și geometrice.

În progresiile aritmetice, fiecare termen se obține adăugând o valoare constantă (rația r) la termenul anterior. De exemplu, în șirul 2, 5, 8, 11, ... primul termen este 2, iar rația este 3. Formula termenului general este an = a1 + $n-1$r, unde a1 este primul termen și n este rangul.

În progresiile geometrice, fiecare termen se obține înmulțind termenul anterior cu o valoare constantă (rația q). De exemplu, în 2, 6, 18, 54, ... primul termen este 2, iar rația este 3. Formula termenului general este bn = b1 · qn-1.

Reține! Pentru a verifica rapid dacă trei numere A, B, C sunt în progresie aritmetică, verifică dacă 2B = A + C. Pentru progresie geometrică, verifică dacă B² = A · C.

Logaritmi

Logaritmii sunt operații matematice care determină la ce putere trebuie ridicată o bază pentru a obține un anumit număr. Relația fundamentală este: dacă ax = N, atunci x = loga N.

Pentru ca un logaritm să existe, trebuie îndeplinite anumite condiții: baza a trebuie să fie pozitivă și diferită de 1, iar numărul N trebuie să fie pozitiv.

Logaritmii au proprietăți importante care îi fac utili în calcule complexe:

• loga 1 = 0 și loga a = 1
• loga xn = n · loga x
• loga(x·y) = loga x + loga y
• loga$x/y$ = loga x - loga y

Funcția logaritmică are comportament diferit în funcție de baza sa:

• Dacă a ∈ (0, 1), funcția este strict descrescătoare
• Dacă a ∈ (1, ∞), funcția este strict crescătoare

Sfat practic: Logaritmul natural (ln) folosește ca bază numărul lui Euler (e ≈ 2,71), iar logaritmul zecimal (lg) folosește baza 10. Acești logaritmi sunt cel mai des întâlniți în probleme.

Puteri și Radicali

Puterile sunt operații matematice fundamentale care reprezintă înmulțirea repetată a unui număr (bază) cu el însuși de un anumit număr de ori (exponent). De exemplu, an înseamnă a înmulțit cu el însuși de n ori.

Proprietățile principale ale puterilor facilitează calculele:

• a0 = 1
• an · am = an+m
• (a · b)n = an · bn
• (an)m = anm
• a-n = 1/an

Radicalii reprezintă operația inversă a ridicării la putere. Radicalul de ordin n din x, notat √x, reprezintă numărul care ridicat la puterea n dă x.

Radicalul de ordin par (ex: √x) există doar pentru valori nenegative (x ≥ 0), în timp ce radicalii de ordin impar (ex: ∛x) există pentru orice valoare reală.

Conexiune importantă: Radicalii pot fi exprimați ca puteri cu exponent fracționar: √x = x1/2, ∛x = x1/3, iar în general ⁿ√xᵐ = xᵐ/ⁿ. Acest lucru îți permite să aplici proprietățile puterilor și la radicali!

Numere Complexe (forma algebrică)

Numerele complexe extind sistemul numerelor reale, permițându-ne să rezolvăm ecuații precum x² = -1. Un număr complex are forma z = a + bi, unde a este partea reală, b este partea imaginară, iar i este unitatea imaginară $i² = -1$.

Pentru un număr complex z = a + bi, avem:

• Partea reală: Re(z) = a
• Partea imaginară: Im(z) = b
• Conjugatul: z̄ = a - bi
• Modulul: |z| = √$a² + b²$

Numerele complexe respectă proprietăți importante:

• Două numere complexe sunt egale dacă și numai dacă părțile reale sunt egale și părțile imaginare sunt egale
• Modulul produsului este egal cu produsul modulelor: |z₁·z₂| = |z₁|·|z₂|
• |z|² = z·z̄

Trucul puterilor lui i: Pentru a calcula rapid puteri mari ale lui i, folosește regula: i⁴ = 1, i⁴ⁿ⁺¹ = i, i⁴ⁿ⁺² = -1, i⁴ⁿ⁺³ = -i. Acest lucru te ajută să reduci orice putere a lui i la una din cele patru valori: 1, i, -1, -i.

Formule de Calcul Prescurtat și Operații Matematice

Formulele de calcul prescurtat sunt esențiale pentru rezolvarea rapidă a expresiilor algebrice complexe:

• Diferența pătratelor: a² - b² = $a - b$$a + b$
• Pătratul sumei: $a + b$² = a² + 2ab + b²
• Pătratul diferenței: $a - b$² = a² - 2ab + b²
• Cubul sumei: $a + b$³ = a³ + 3a²b + 3ab² + b³

Partea întreagă a unui număr real x, notată $x$, reprezintă cel mai mare număr întreg mai mic sau egal cu x. Partea fracționară a unui număr real x, notată {x}, reprezintă diferența dintre număr și partea sa întreagă: {x} = x - $x$.

Proprietăți importante:

• x - 1 < $x$ ≤ x
• {x} ∈ [0, 1)
• x = $x$ + {x}

Modulul unui număr real |x| reprezintă distanța de la x la 0 pe axa numerelor reale:

• |x| = x, dacă x ≥ 0
• |x| = -x, dacă x < 0

Aplicație practică: Inecuația |x| ≤ A este echivalentă cu -A ≤ x ≤ A, iar |x| ≥ A este echivalentă cu x ≤ -A sau x ≥ A. Acest lucru îți permite să rezolvi rapid inecuații cu modul!

Noțiuni Generale despre Funcții

O funcție f : A → B asociază fiecărui element x din mulțimea A un unic element f(x) din mulțimea B. Mulțimea A se numește domeniul funcției, iar B este codomeniul.

Graficul unei funcții, notat Gf, reprezintă mulțimea tuturor perechilor (x, f(x)) din plan, unde x aparține domeniului funcției. Fiecare punct de pe grafic are coordonatele (x, y), unde y = f(x).

Pentru a găsi intersecțiile graficului funcției cu axele:

• Cu axa Ox: rezolvă ecuația f(x) = 0
• Cu axa Oy: calculează valoarea f(0)

Pentru a determina coordonatele punctelor de intersecție a două grafice Gf și Gg:

1. Rezolvă ecuația f(x) = g(x) pentru a găsi abscisele
2. Calculează ordonatele folosind y = f(x) sau y = g(x)

Compunerea funcțiilor f și g, notată f∘g, se calculează astfel: (f∘g)(x) = f(g(x)).

Vizualizează conceptul: Gândește-te la graficul unei funcții ca la o colecție de puncte din plan care "respectă regula" funcției. Dacă poți desena o linie verticală care intersectează graficul în mai mult de un punct, atunci nu ai o funcție!

Proprietăți ale Funcțiilor

O funcție poate avea diverse proprietăți care o fac specială:

Funcții pare și impare: Pentru o funcție f cu domeniu simetric față de 0:

• f este pară dacă f$-x$ = f(x) pentru orice x din domeniu (graficul este simetric față de axa Oy)
• f este impară dacă f$-x$ = -f(x) pentru orice x din domeniu (graficul este simetric față de origine)

Funcții periodice: O funcție f este periodică cu perioada T dacă f$x + T$ = f(x) pentru orice x din domeniu (graficul se repetă la fiecare T unități).

Imaginea unei funcții f, notată Im f, reprezintă mulțimea tuturor valorilor pe care le ia funcția: Im f = {f(x) | x ∈ A}.

O funcție poate fi:

• Injectivă: dacă x₁ ≠ x₂ implică f(x₁) ≠ f(x₂) (fiecare valoare din imagine provine din cel mult un element din domeniu)
• Surjectivă: dacă Im f = B (orice element din codomeniu este imaginea unui element din domeniu)
• Bijectivă: dacă este atât injectivă cât și surjectivă (fiecare element din codomeniu este imaginea unui singur element din domeniu)

Sfat util: O funcție bijectivă este și inversabilă - poți defini funcția inversă f⁻¹ care "deface" ceea ce face f. Relația fundamentală este: f(f⁻¹(x)) = x și f⁻¹(f(x)) = x.

Funcția de Gradul I

Funcția de gradul I (sau funcția liniară) are forma generală f(x) = ax + b, unde a și b sunt numere reale, iar a ≠ 0. Graficul acestei funcții este o dreaptă în plan.

Monotonia funcției depinde de valoarea lui a:

• Dacă a > 0, funcția este strict crescătoare (graficul "urcă" de la stânga la dreapta)
• Dacă a < 0, funcția este strict descrescătoare (graficul "coboară" de la stânga la dreapta)

Pentru a determina semnul funcției, rezolvă ecuația f(x) = 0, care are soluția x = -b/a. Apoi:

• Pentru x < -b/a, f(x) are semn contrar lui a
• Pentru x > -b/a, f(x) are același semn cu a

Aplicație practică: Poți folosi funcția de gradul I pentru a modela relații liniare din viața reală, cum ar fi conversia valutară, calcularea costurilor în funcție de cantitate, sau distanța parcursă în funcție de timp la viteză constantă.

Funcția de Gradul al II-lea

Funcția de gradul al II-lea are forma generală f(x) = ax² + bx + c, unde a, b și c sunt numere reale, iar a ≠ 0. Graficul acestei funcții este o parabolă.

Pentru a analiza o funcție de gradul al II-lea, calculează discriminantul ecuației asociate: Δ = b² - 4ac. Acesta determină câte soluții reale are ecuația ax² + bx + c = 0:

• Dacă Δ > 0: două soluții reale distincte
• Dacă Δ = 0: două soluții reale egale
• Dacă Δ < 0: nicio soluție reală

Relațiile lui Viète pentru ecuația ax² + bx + c = 0 cu rădăcinile x₁ și x₂ sunt:

• Suma rădăcinilor: x₁ + x₂ = -b/a
• Produsul rădăcinilor: x₁ · x₂ = c/a

Pentru a forma o ecuație de gradul al II-lea cu rădăcinile x₁ și x₂, folosește formula: x² - $x₁ + x₂$x + x₁x₂ = 0.

Punctul cheie: Vârful parabolei are coordonatele V$-b/(2a), -Δ/(4a)$. Acesta este punctul de maxim dacă a < 0 sau punctul de minim dacă a > 0. Această informație îți permite să determini ușor monotonia și extremele funcției!

Proprietățile Grafice ale Funcției de Gradul al II-lea

Graficul funcției de gradul al II-lea, f(x) = ax² + bx + c, este o parabolă care are un punct de extrem numit vârf. Coordonatele vârfului sunt V$-b/(2a), -Δ/(4a)$.

Axa de simetrie a parabolei are ecuația x = -b/(2a) și trece prin vârf.

Poziția parabolei față de axa Ox depinde de discriminantul Δ = b² - 4ac:

• Dacă Δ > 0: parabola intersectează axa Ox în două puncte distincte
• Dacă Δ = 0: parabola este tangentă la axa Ox
• Dacă Δ < 0: parabola nu intersectează axa Ox

Monotonia funcției depinde de semnul lui a:

• Dacă a < 0: funcția este strict crescătoare pe $-∞, -b/(2a)] și strict descrescătoare pe [-b/(2a), +∞$
• Dacă a > 0: funcția este strict descrescătoare pe $-∞, -b/(2a)] și strict crescătoare pe [-b/(2a), +∞$

Imaginea funcției depinde de poziția vârfului și de semnul lui a:

• Dacă a < 0: Im f = (-∞, -Δ/(4a)]
• Dacă a > 0: Im f = [-Δ/(4a), +∞)

Interpretare geometrică: Dacă a > 0, parabola are forma "∪" (concavitate în sus) și atinge valoarea minimă în vârf. Dacă a < 0, parabola are forma "∩" (concavitate în jos) și atinge valoarea maximă în vârf.