Structura și limbajul poetic
Compoziția poeziei cuprinde cinci strofe organizate în trei secvențe poetice. Prima secvență strofeleI−II prezintă legătura dintre generații, a doua strofeleIII−IV evidențiază rolul etic și estetic al poeziei, iar a treia (ultima strofă) ilustrează contopirea dintre har și trudă în creația poetică.
Începutul poeziei subliniază ideea moștenirii spirituale, cartea fiind văzută ca "o treaptă" în cunoaștere. Poetul se prezintă ca "un născocitor și un meșteșugar de cuvinte", transformând limbajul simplu în expresii artistice - "cuvinte potrivite". În strofa a IV-a apare ideea esențială a transfigurării socialului în estetic: "Din bube, mucegaiuri și noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri noi".
Limbajul poetic arghezian se remarcă prin inovații lexicale surprinzătoare, materialitatea imaginilor, metafore îndrăznețe ("slova de foc", "slova făurită") și prezența oximoronului. Prozodia îmbină tradiția cu modernitatea: strofe inegale, cu metrică și ritm variabile, dar cu rimă împerecheată.
💡 Reține formula finală a poeziei: "Robul a scris-o, Domnul o citește" - aceasta sintetizează condiția dublă a poetului în raport cu propria creație.