Structura și inovațiile poetice
Înnoirile prozodice reprezintă o altă trăsătură modernistă importantă. Textul este structurat în cinci strofe inegale, cu măsura de 9-11 silabe și rimă împerecheată, încălcând regulile clasice. Ingambamentul (continuarea ideii în versul următor) apare frecvent "Întinsă leneșă pe canapea/, Dominița suferă în cartea mea." Aceste abateri de la prozodia clasică permit exprimarea fluidă a ideilor și accentuează intensitatea sentimentelor.
Titlul poeziei are multiple semnificații. În sens denotativ, se referă la un act juridic de transmitere a bunurilor după moarte. Religios, evocă Vechiul și Noul Testament. Conotativ, sugerează moștenirea spirituală pe care poetul o lasă cititorilor și generațiilor viitoare de poeți. Acest substantiv comun nearticulat simbolizează relația spirituală dintre generații.
Discursul liric este organizat ca un monolog adresat unui "fiu" spiritual, căruia îi lasă drept unică moștenire cartea. Lirismul subiectiv este evidențiat prin alternarea formelor verbale și pronominale de persoana I și a II-a ("mea", "am luat"), substantive în vocativ ("fiule") și verbe la imperativ "așeaz−o".
💡 Atenție! Jocul timpurilor verbale susține mesajul artei poetice trecutul arată rolul poetului ("am ivit", "făcui"), prezentul ilustrează efectele poeziei ("suferă", "să schimbăm"), iar viitorul la formă negativă "nu−țivoila˘sa" capătă paradoxal un sens afirmativ, subliniind caracterul programatic.