Simbolismul european
Simbolismul s-a născut într-un moment de criză a sensibilității europene, propunând o nouă viziune poetică ce se îndepărtează de descrierea directă a realității. Acest curent cultivă o poezie pură, eliberată de experiența directă și de reprezentarea mimetică a naturii.
Poetul simbolist devine un fel de inițiat, capabil să descifreze un univers de semne ascunse. Simbolul devine instrumentul principal, însă nu cu semnificații transparente ca în romantism, ci prin ambiguitate și mister. După cum spunea Mallarmé, scopul era "să evoci treptat un obiect pentru a arăta o stare sufletească".
Arsenalul poetic simbolist include sugestia, corespondențele și sinestezia, care creează un sistem poetic deschis. Muzicalitatea versului se realizează prin refren și figuri fonetice (aliterații, asonanțe), iar limbajul devine reflexiv, cu neologisme și structuri lexicale inedite.
💡 Imaginile simboliste sunt caracterizate prin ambiguitate și vagitate - clarobscurul impresionist, spații precum orașul provincial, taverna, parcul solitar sau mahalalaua reflectă teme ca singurătatea, moartea, boala, tristețea sau nevroza.
Universul simbolist se construiește prin laitmotive cromatice (alb, negru, violet) și muzicale (vioara, clavirul, pianul), care exprimă adesea stări sufletești extreme. Simbolurile transcenderii se împart în cele ale înaltului (celeste, solare) și cele ale profunzimii, dintre care apa ocupă un loc privilegiat.