Introducere în realismul "Scrisorii pierdute"
"O scrisoare pierdută" îl plasează pe Caragiale alături de ceilalți mari clasici ai literaturii române: Eminescu, Slavici și Creangă. Opera sa se împarte între universul comic (schițe și comedii) și cel tragic (nuvele și drama "Năpasta").
Comedia se inspiră direct din realitatea socială și politică a epocii, prezentând înfruntarea dintre două partide: conservatorii (Zaharia, Farfuridi) și liberalii (Catavencu, Ionescu, Popescu). Prin această operă, Caragiale nu creează o literatură mimetică, ci folosește ironia pentru a critica realitatea.
Realismul critic al lui Caragiale se manifestă prin obiectivitate, veridicitate și tehnica acumulării detaliilor. El construiește tipologii de personaje memorabile: Zoe - cocheta, Tipătescu - don Juan, Catavencu - demagogul, Pristanda - slugarnicul, Trahanache - încornoratul.
Reține! Deviza acestei comedii de moravuri este "Castigat ridendo mores" - corectarea moravurilor prin râs, principiu ce stă la baza întregii opere comice caragialiene.