Analiza poetică și simbolistica
Textul se construiește în jurul unui lirism subiectiv marcat de prezența eului liric: „stam", „am început", „să strig", „sicriul meu". Prima strofă prezintă ipostaza însinguratului într-o lume pustie și moartă - „stam singur în cavou... și era vânt" - surprinzând elementele unui cadru spațial închis, apăsător și sufocant.
Simbolurile centrale - „sicriile de plumb", „cavou", „funerar vestmânt", „coroanele de plumb" - sugerează iminența morții. În a doua strofă, moartea amorului intensifică angoasa și singurătatea, marcând pierderea ultimei speranțe de salvare.
Plumbul devine motivul central al poeziei, apărând de șase ori în poziții simetrice. Acest simbol sugerează apăsare, angoasă, greutatea sufocantă și cenușiul vieții. Prin sugestie, metalul toxic provoacă mineralizarea atât a lumii exterioare, cât și a celei sufletești.
Construcția poeziei este sobră și riguroasă, bazată pe principiul simetriei (două catrene cu același tipar sintactic). Muzicalitatea este asigurată de sonoritatea gravă a consoanelor din cuvântul „plumb", repetat obsesiv, întărind atmosfera apăsătoare.
📝 Observă cum personificarea „dormeau... sicriele" și epitetul „dormeau adânc" construiesc ideea morții ca somn profund, iar metafora „și-atârnau... de plumb" sugerează căderea sufletească și imposibilitatea evadării.