Contextul istoric și trăsăturile romantice
„Alexandru Lăpușneanu" marchează un moment important în dezvoltarea prozei românești, fiind prima nuvelă istorică din literatura noastră. Publicată în 1840 în revista „Dacia Literară", opera se încadrează în curentul romantic, evidențiindu-se prin utilizarea antitezei ca procedeu artistic principal.
Antiteza, element definitoriu al romantismului, structurează întreaga nuvelă prin opoziția fundamentală dintre personajele principale. Contrastul dintre domnitorul Alexandru Lăpușneanu și soția sa, doamna Ruxandra, creează tensiunea narativă esențială. Autorul construiește personajele în oglindă: un caracter demonic versus unul angelic.
Doamna Ruxandra întruchipează latura angelică prin empatia față de popor și atitudinea maternă protectoare. Ea reprezintă vocea compasiunii într-o lume dominată de violență. În schimb, Alexandru Lăpușneanu apare ca personificarea răului, a tiraniei nemiloase, semănând teroare printre supuși și folosind exemplificări crude pentru a-i înfricoșa pe boieri.
Interesant de reținut: Negruzzi a creat un personaj memorabil prin Lăpușneanu, un tiran calculat care oferă „leacul de frică" doamnei Ruxandra, marcând poate una dintre cele mai tulburătoare scene din literatura românească.