Școala la Târgu Neamț și Fălticeni
Creangă începe cu o descriere a Humuleștiului ca loc de trecere pentru pelerini și oameni de seamă, subliniind mândria sa de a fi humuleștean și dorința de a povesti despre copilăria sa într-un loc care nu este izolat.
Educația lui Nică continuă la școala din Târgu Neamț, unde participă la o ceremonie în prezența domnitorului Ghica Vodă. Acesta îi îndeamnă pe copii să învețe carte, iar mama lui Nică îl susține, dorind ca fiul său să devină preot. Profesorul, părintele Isaia Duhu, impune disciplină, dar este blând și generos. Viața școlară devine mai complicată când Nică ajunge la școala catihetică din Fălticeni, o instituție dezorganizată unde catihetul lipsește și elevii își petrec timpul mai mult pe la gazde.
La Fălticeni, Nică stă în gazdă la Pavel ciubotarul, unde se adună și alți băieți, între care Bodrângă, un bătrân plin de haz care le spune povești și le cântă la fluier. Noaptea se joacă și petrec, iar ziua merg (rareori) la cursuri. Viața de elev este marcată de lipsuri, mai ales de hrană. Pentru a scăpa de colegii care consumă prea mult, Nică și Gâtlan le pun oase sub tălpi, forțându-i să plece.
Reține! Perioada de la Fălticeni arată contrastul între aspirațiile familiei pentru educația copiilor și realitatea școlară dezorganizată din acea vreme.
Viața elevilor este presărată cu peripeții amuzante: merg la hore, fură din proviziile crâșmăriței din Rădășeni, joacă și petrec până noaptea târziu. Părinții speră ca fiii lor să devină preoți, dar băieții sunt mai preocupați de distracție. Vacanțele petrecute în Humulești reprezintă momente de sărbătoare, cu mâncare din belșug și bucuria revederii.