Tehnici narative și semnificații
Naratorul omniscient din "Povestea lui Harap-Alb" nu se limitează la relatarea obiectivă a evenimentelor, ci intervine frecvent cu comentarii și digresiuni. Această tehnică creează impresia unui monolog teatral, prin care naratorul devine personaj în propria narațiune, stabilind o relație directă cu cititorul.
Personajele sunt conturate prin tehnici variate de caracterizare. Harap-Alb este prezentat inițial doar ca "fiul craiului", fără o identitate definită, urmând să și-o construiască pe parcursul călătoriei inițiatice. Caracterizarea sa indirectă, prin limbaj, fapte, comportament și relațiile cu celelalte personaje, completează portretul protagonistului care devine un exemplu de noblețe morală.
Galeria de personaje ajutătoare ilustrează o concepție profundă despre natura umană: "Tot omul are un dar și-un amar, și unde prisosește darul, nu se mai bagă de seamă amarul". Acest tâlc reflectă înțelepciunea experiențială a autorului și sugerează că fiecare ființă are atât calități, cât și defecte, iar acceptarea acestui echilibru este esențială.
Reflectează! Finalul basmului are o funcție metatextuală, de ieșire din spațiul ficțional prin întoarcerea la realitatea socială: "Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă."
Atmosfera de bucurie pe care o creează Creangă nu reprezintă un optimism superficial, ci nostalgia unor vremuri fericite. Viziunea propusă prin acest basm cult sugerează că lumea, chiar când cade în dezechilibru, își va reface mereu organicitatea. Astfel, "Povestea lui Harap-Alb" transcende simplul divertisment, devenind o meditație asupra condiției umane și a echilibrului moral universal.