Poezia "Plumb" - o analiză
În "Plumb", Bacovia figurează singurătatea absolută a condiției umane - ființa nu mai poate dialoga cu lumea înconjurătoare. Muzicalitatea, specifică viziunii simboliste, este realizată prin structuri-refren ("Stam singur...") și utilizarea punctelor de suspensie, verbele sugerând ostilitatea lumii prin caracterul lor distonant.
În centrul poemului se află simbolul amorului, care poate fi interpretat ca reprezentare a interiorității și a capacității ființei de a reacționa afectiv. Asocierea cu "somnul" (metaforă a morții) sugerează ruptura dintre eu și propria interioritate, amintind de versul lui Rimbaud: "Je est un autre". Ființa nu mai comunică nici cu lumea, nici cu sine însăși, transformându-se iremediabil în materie.
Construit ca o elegie specielirica˘ı^ncaresepla^ngemoarteasaudisparițiacuiva/aceva, poemul vorbește despre o moarte interioară, nu biologică. Întreaga existență devine o agonie, iar poezia însăși nu poate fi decât un strigăt disperat într-o lume fără transcendență.
💡 Formal, poezia este construită riguros: două catrene cu rimă îmbrățișată și măsură fixă de 10 silabe, sugerând prizonieratul ființei într-o lume amorfă. Cuvântul "plumb" însuși, ca simbol central, conține o vocală închisă între două consoane "grele", ilustrând sonor apăsarea existențială.