Structură și semnificații
Din punct de vedere compozițional, poezia este organizată în două catrene cu o riguroasă simetrie, construite pe două planuri macrocosmic (al spațiului înconjurător) și microcosmic (sufletesc). Prima strofă descrie lumea obiectuală, marcată de constrângere socială și iminența morții, plasând eul liric „în cavou" – un spațiu strâmt și morturar.
„Dormeau adânc sicriele de plumb" introduce cititorul într-un univers straniu, în care obiectele capătă proprietăți umane. Verbul la imperfect sugerează permanentizarea stării apăsătoare, iar epitetul metaforic „de plumb" reliefează greutatea și atracția pământului. Motivul somnului exprimă împietrirea și moartea sufletească, iar sunetul produs de „coroanele de plumb" amplifică presimțirea unui inevitabil sfârșit.
A doua strofă devine un ecou sfâșietor al primei, prin tehnica simetriei. Metafora „amorul meu de plumb" sugerează că mineralizarea a cuprins și lumea interioară a eului liric, marcând moartea iubirii. Imaginea tragică „Stam singur lângă mort" evidențiază înstrăinarea de sine, iar „aripile de plumb" simbolizează zborul în jos, căderea din care poetul nu se mai poate înălța.
Se conturează astfel tema operei condiția creatorului într-o societate ostilă, care îi îngrădește aspirațiile, generând o stare de angoasă în raport cu două experiențe fundamentale – iubirea și moartea. Bacovia reușește să creeze o poezie sinceră, un strigăt cutremurător al omului modern, însingurat într-o lume artificială aflată în disoluție.