Analiza poeziei "Plumb" de George Bacovia
Poezia este structurată în două catrene care surprind două planuri complementare: planul exterior (primul catren) și planul interior (al doilea catren), ambele dominate de simbolul plumbului.
Prima strofă prezintă un spațiu exterior macabru, asemănător unui cimitir. Versul "Dormeau adânc sicriele de plumb" deschide o lume apăsătoare, unde cavoului i se atribuie două sensuri posibile: târgul de provincie care nu apreciază valorile sau propriul trup al poetului. Eul liric se află singur într-un mediu ostil, iar imaginile auditive ("scârțâiau coroanele") și elementele naturii potrivnice ("vântul") accentuează atmosfera de solitudine și inevitabilitatea morții.
⚠️ Observă cu atenție! Motivul somnului din versul "dormeau adânc" nu este un simplu somn, ci o sugestie a morții iminente, element esențial în înțelegerea simbolisticii bacoviene.
A doua strofă explorează planul interior al ființei, unde amorul de plumb (simbolizând sentimentele) "dormea întors" - o sugestie a morții iubirii și a pierderii speranței. Solitudinea este reluată ("stam singur"), iar frigul amplifica senzația de sfârșit definitiv. Disperarea eului liric este exprimată prin strigătul zadarnic, iar "aripile de plumb" prevestesc prăbușirea finală a sentimentelor.
Din punct de vedere stilistic, poezia abundă în figuri semantice simboliste precum oximoronul "flori de plumb" și metafore precum "amor de plumb". Lirismul subiectiv este evidențiat prin mărci ale persoanei I ("stam", "am început", "să strig"). Titlul "Plumb" funcționează ca simbol central al apăsării sufletești și al golului interior. Prozodia este simplă, cu două catrene în rimă îmbrățișată și măsură de zece silabe.
Prin această viziune deprimantă asupra lumii și a propriului suflet, Bacovia se afirmă ca cel mai fidel reprezentant al simbolismului în literatura română.