O scrisoare pierdută - Context și structură
"O scrisoare pierdută" face parte din opera marilor clasici ai literaturii române, alături de creațiile lui Eminescu, Creangă și Slavici. Scrisă în 1884 și pusă în scenă în același an, piesa lui Caragiale se distinge prin ironia sa fină și profunzimea cu care disecă realitatea socială a vremii.
Structurată în patru acte, această comedie de moravuri respectă regulile genului dramatic, prezentând acțiunea exclusiv prin dialoguri și monologuri. Spațiul limitat ("capitala unui județ de munte") și timpul concentrat (trei zile) contribuie la intensificarea comicului și a tensiunii dramatice, oferind o imagine vie a unui oraș de provincie.
Tema principală o constituie satirizarea vieții politice și de familie a unor personaje lipsite de scrupule, preocupate exclusiv de propriile interese. Intriga se construiește în jurul unei scrisori de dragoste pierdute de Zoe Trahanache și folosite de Nae Cațavencu ca instrument de șantaj politic. Articolul nehotărât din titlu sugerează că asemenea întâmplări pot apărea oricând și oriunde.
Observație importantă: Scrisoarea devine un simbol al compromisurilor și intrigilor din culisele politicii, demonstrând că sistemul nu se bazează pe principii, ci pe manipulare și oportunism.
Momentele-cheie ale piesei includ vestea adusă de Trahanache despre scrisoarea compromițătoare, întrunirea electorală cu discursul demagogic al lui Cațavencu, și intervenția "de la centru" care impune candidatul Agamiță Dandanache. Finalul restabilește aparent ordinea, dar demonstrează că, în esență, sistemul rămâne neschimbat, ceea ce face ca mesajul piesei să fie valabil și astăzi.