Caracterizarea personajului principal
Ghiță se dezvăluie prin monologul interior care reflectă frământările sale interioare: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeul... Ce să-mi fac dacă e spine"? Aceste gânduri realizează o puternică autocaracterizare, arătând lupta sa interioară și neputința în fața propriilor slăbiciuni.
Personajul este caracterizat direct și de celelalte personaje, precum Ana, care îi subliniază slăbiciunea când îl numește „muierea îmbrăcată în haine bărbeşte!" Această caracterizare evidențiază contrastul dintre aparența sa exterioară de bărbat și lipsa sa de curaj în situații decisive.
Caracterizarea indirectă se conturează prin acțiunile și comportamentul lui Ghiță. Inițial om harnic și devotat familiei, apropierea de Lică îl transformă într-o persoană măcinată de remușcări. Decăderea sa morală se accentuează când, din lăcomie, refuză să-l denunțe pe Lică și păstrează jumătate din banii primți de la acesta.
💡 Observă cum Slavici construiește psihologia personajului: Ghiță se transformă treptat, fiecare decizie ducându-l mai adânc în prăpastia morală, demonstrând că slăbiciunea caracterului poate fi mai periculoasă decât răutatea deliberată.
Punctul culminant al degradării morale apare când Ghiță, orbit de dorința de răzbunare, își folosește soția ca momeală pentru Lică. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, iar Ghiță, în furia sa, o ucide. Finalul tragic arată consecințele inevitabile ale compromisurilor morale.
Nuvela folosește o perspectivă narativă obiectivă, cu un narator omniscient care urmărește atent evoluția personajului. Tehnica punctului de vedere apare în intervențiile bărbatului din începutul și finalul nuvelei, oferind un cadru interpretativ. Complexitatea personajului reiese din conflictul psihologic intens și din oscilația sa între atitudini contradictorii.