Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului
Vocabularul limbii române se îmbogățește prin trei mijloace interne principale: derivarea, compunerea și conversiunea. Derivarea este procesul prin care formăm cuvinte noi adăugând prefixe și sufixe la un cuvânt de bază.
Când derivăm cuvinte, trebuie să cunoaștem câteva elemente importante. Cuvântul de bază este cel de la care pornim. Rădăcina reprezintă elementul comun între cuvântul de bază și cuvintele derivate. Prefixele sunt sunete adăugate înaintea rădăcinii (ex: neinteresat, a desface), iar sufixele sunt cele adăugate după rădăcină (ex: aurifer).
Derivarea poate fi de trei tipuri: cu prefixe, cu sufixe sau parasintetică (când folosim și prefix și sufix, ca în "strălucitor"). Unele sufixe speciale exprimă micșorarea sau mărirea:
- Sufixele diminutivale arată micșorarea: degeţel, frăţior, mânuţă
- Sufixele augmentative exprimă mărirea: căsoaie, copilandru, băieţoi
Atenție! Rețineți diferența dintre sufixele diminutivale și cele augmentative - primele micșorează, iar celelalte măresc sensul cuvântului de bază.
Grupuri de sunete
În limba română întâlnim diferite grupuri de sunete. Diftongul este format dintr-o vocală și o semivocală pronunțate în aceeași silabă ex:dor−mei,soa−re.
Triftongul conține o vocală și două semivocale pronunțate în aceeași silabă. De exemplu în "i-ne-au" avem triftong, dar în "a-jun" nu există triftong.
Hiatul apare când două vocale alăturate se pronunță în silabe diferite, ca în: ta-ra-pod, i-de-e, re-a-li-ta-te. Este important să știi să recunoști aceste grupuri de sunete pentru a analiza corect structura cuvintelor.