Structura și semnificațiile poeziei
Prima secvență a poeziei prezintă atitudinea poetului față de misterele existenței: „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/ cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea". Prin enumerația „în flori, în ochi, pe buze ori morminte", Blaga cuprinde componentele universului misterios de la lumea vegetală până la marea taină a morții.
Întreaga poezie se construiește în jurul a două metafore esențiale: "lumina mea" (cunoașterea poetică, luciferică) și "lumina altora" (cunoașterea științifică, paradisiacă). Prima este asociată cu verbe ce sugerează protejarea misterului: „nu strivesc", „nu ucid", „îmbogățesc", „sporesc", „iubesc". A doua este legată de acțiuni distructive: „striveşte", „ucide", „sugrumă", „micşorează".
Descoperă: Observă cum universul misterios este sugerat prin metafore precum „nepătrunsul ascuns", „adâncimi de întuneric" sau „ne-nțelesuri și mai mari" - acestea sunt elemente reprezentative pentru imaginarul poetic blagian.
În partea finală, poetul concluzionează că doar prin iubire se poate accesa adevărata cunoaștere a misterelor existenței: „Căci eu iubesc/ și flori, şi ochi, şi buze și morminte." Iubirea devine astfel principiul cunoașterii luciferice, singura capabilă să pătrundă adânc în tainele universului fără să le distrugă.
Poezia impresionează prin modernismul său, vizibil în exacerbarea eului, intelectualizarea emoției și prozodia inovatoare (măsură metrică inegală, absența rimei, folosirea ingambamentului). Prin aceste elemente, Blaga reușește să creeze o artă poetică ce reflectă perfect viziunea sa filozofică despre mister și cunoaștere.