Compoziția și structura romanului
Tema centrală a romanului o reprezintă condiția țăranului în raport cu pământul. Ion Pop al Glanetașului, personajul principal, este expresia mentalității colective conform căreia te poți numi om doar dacă ai pământ. Crescut în sărăcie după ce tatăl său vânduse aproape toată zestrea adusă de Zenobia pentru a-și plăti datoriile, Ion dezvoltă o obsesie pentru pământ care îi va determina toate acțiunile.
Titlul romanului este un important element paratextual de compoziție, conținând numele personajului principal inspirat din biografia autorului. După cum notează Rebreanu în "Mărturisiri literare", Ion Pop al Glanetașului este inspirat de un flăcău sărac din satul său natal, care i s-a plâns că nu are pământ. Numele are și o valoare generică, reprezentând țăranul român tipic.
Structura romanului este foarte bine gândită, Rebreanu însuși descriind-o ca pe un trunchi cu două ramuri viguroase: "Glasul Pământului" (șase capitole) și "Glasul iubirii" (șapte capitole). Organizarea este simetrică, primul capitol fiind intitulat "Începutul", iar ultimul "Sfârșitul", celelalte purtând titluri rezumative precum "Nunta" sau "Pământurile". Există mai multe planuri narative: al țăranilor, al intelectualilor și al stăpânirii Austro-Ungare.
Important! Simetria incipit-final se realizează prin descrierea drumului spre Pripas. În incipit, drumul este personificat ca fiind "tânăr, vioi", iar alternarea stânga-dreapta Someșului simbolizează oscilația eroului între cele două glasuri interioare. În final, imaginea lui Iisus cu fața mângâiată de o rază sugerează că personajul și-a găsit liniștea doar în pământul atât de râvnit.