Tema singurătății și ideile poetice
Tema centrală a poeziei este condiția poetică într-o societate a singurătății, marcată de imposibilitatea comunicării și a iubirii. Singurătatea, dublată de un acut presentiment al morții, este subliniată prin sintagma "stau singur", repetată în ambele strofe.
Prima idee poetică relevantă este izolarea eului liric de lumea exterioară, sugerată de versurile: "Stau singur în cavou... și era vânt". Eul liric se află într-un cadru claustrofobic, marcat de separarea substanțială de lumea înconjurătoare.
A doua idee poetică este dedublarea și depersonalizarea eului liric, sugerată de versul: "Stau singur lângă mort... și era frig..." care prezintă moartea spirituală și detașarea de propriul corp, sentimentul fiind intensificat prin imaginea senzorială a frigului.
Structura poeziei respectă principiul simetriei, discursul poetic concentrându-se în jurul metaforei centrale a plumbului. Metafora "aripi de plumb" evidențiază zborul invers, o cădere, iar epitetele "funerar vestmânt" și "dormeau adânc" continuă ideea unui cosmos agitat, dominat de moarte.