„Flori de mucigai" - Contextul operei
Titlul poeziei este o construcție oximoronică remarcabilă, amintind de baudelairianul „Florile răului" („Les fleurs du mal"). Această asociere între frumos („flori") și urât („mucigai") marchează clar apartenența la estetica urâtului, o direcție pe care Arghezi o explorase anterior în ciclul „Agate negre", sub influență simbolistă.
Prima strofă ne introduce într-un spațiu închis, opresiv, cu „un perete de fițidă goală", „pe întuneric, în singurătate" - o materialitate grea și ostilă. Poetul își construiește discursul liric prin ingambament, o tehnică modernă care contribuie la fluiditatea expresiei.
Sintagmele „Sunt stihuri fără an / Stihuri de groapă" și „De sete de apă / Și de foame de scrum" creează un câmp semantic al privaținii, reflectând experiența detenției ca anticameră a morții. Poetul se simte captiv nu doar fizic, ci și spiritual, într-un spațiu al obscurității.
💡 Observație: Poezia reflectă experiența reală a lui Arghezi din închisoare, unde a ajuns după publicarea pamfletului „Baroane" - transformând astfel suferința personală în artă de valoare universală.