Structura și elemente de analiză
Titlul poeziei, „Flori de mucigai", reprezintă esența esteticii urâtului: florile simbolizează frumosul și viața, în timp ce mucigaiul evocă urâtul, grotescul și spațiile închise precum închisorile. Această antiteză surprinde perfect contrastul care stă la baza viziunii poetice argheziene.
Discursul liric este structurat în două strofe inegale. Prima strofă, cu 16 versuri, expune crezul artistic arghezian și condițiile ostile în care poetul creează. Strofa a doua, mai scurtă, prezintă o atmosferă sumbră și dureroasă, cauzată de neputința de a scrie și de a-și împlini destinul de poet.
Din punct de vedere prozodic, poezia se remarcă prin măsura inegală a versurilor, rima împerecheată și ritm variabil. Muzicalitatea versurilor reflectă sentimentele transmise de eul liric, care refuză să fie copleșit de singurătate și întuneric. Lirismul este de tip subiectiv, evidențiat prin mărci lexico-gramaticale de persoana întâi, precum verbele „am scris", „am silit" și pronumele „mi", „m-".
Atenție! Construcția pleonastică „sete de apă" și metafora „foame de scrum" nu sunt întâmplătoare - ele intensifică sentimentul de suferință și dorința arzătoare de creație în condiții ostile.