Temă și viziune poetică
Tema centrală a poeziei este creația literară, abordată dintr-o perspectivă modernistă influențată de estetica urâtului. În a doua secvență, Arghezi marchează ruptura de tradiție prin imaginea „stihurilor de groapă" care se caracterizează prin atemporalitate („stihuri fără an") și sunt rezultatul dorinței de cunoaștere și de combustie creatoare.
Relația de simetrie dintre incipit și final este esențială pentru înțelegerea viziunii argheziene. Poezia începe cu versul „Le-am scris cu unghia pe tencuiala", subliniind circumstanțele dificile ale creației. Poetul creează „pe întuneric, în singurătate", fără ajutor divin, lipsit de inspirația simbolizată de taurul, leul și vulturul evangheliștilor.
Finalul reia ideea efortului creator, evidențiind suferința poetului: „mă durea mâna, m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă". Această imagine induce atitudinea de revoltă specifică liricii moderne, sugerând că atunci când nevoia de poezie este autentică, se poate crea și într-o manieră neconvențională.
Important! Cele două metafore centrale - „unghia îngerească" (inspirația divină, tradițională) și „unghiile de la mâna stângă" (creația demonică, modernă) - sunt plasate în opoziție și reprezintă două forme antitetice de manifestare a lirismului.