Modernismul arghezian și estetica urâtului
Tudor Arghezi se încadrează în modernismul eclectic, îmbinând elemente tradiționale cu cele moderne. Cea mai evidentă trăsătură modernistă din „Flori de mucigai" este cultivarea esteticii urâtului, care îl plasează pe poet în ipostaza creatorului demonic a cărui artă devine un semn al ereziei.
Titlul poeziei este construit pe un oximoron sugestiv, asociind „florile" (simbol al frumuseții și vieții) cu „mucigaiul" (simbol al degradării). Această metaforă inovatoare exprimă destinul stihurilor de a deveni „flori", trecând însă prin filtrul banalului și al urâtului.
Modernismul poeziei se manifestă și în structura sa. Deși păstrează rima, Arghezi folosește versuri inegale ca măsură (între 6 și 17 silabe) și o organizare strofică neconvențională: prima strofă are 16 versuri, iar ultima este un catren.
De reținut! Limbajul poetic arghezian folosește cuvinte aparent simple, dar care sunt resemantizate și încărcate cu sensuri noi, aplicând principiul modern de suveranitate contextuală și de dezinhibiție lexicală.
