Caracteristicile romantice ale poeziei
"Floare albastră" poartă amprenta clară a romantismului prin multiple trăsături specifice. Poezia se remarcă prin subiectivism și originalitate, plasând sentimentele în centrul discursului liric.
Textul este construit în jurul unor antiteze fundamentale: eternitate-viață, masculin-feminin, geniu-ființă terestră și vis-realitate. Aceste opoziții creează tensiunea lirică și reflectă conflictul interior al eului poetic, prins între aspirația spre ideal și chemarea realității concrete.
Cadrul natural, specific romantismului, devine un mediu protector pentru iubire, un tablou complex cu elemente acvatice, vegetale și astrale: codrul, izvoarele, stânca, prăpastia, balta, trestia, luna și soarele. Natura nu este doar un decor, ci vibrează la unison cu stările sufletești ale personajelor.
Bine de știut: "Floare albastră" dezvoltă un motiv romantic european întâlnit la Novalis și Leopardi. În viziunea eminesciană, "albastrul" simbolizează infinitul și idealul, iar "floarea" reprezintă iubirea și viața.
Poezia îmbină, în manieră romantică, mai multe specii literare: poem filozofic, eglogă prindialoguldedragosteı^ntr−uncadrunatural și elegie (prin sentimentele de regret și tristețe cauzate de imposibilitatea împlinirii iubirii). Această îmbinare de specii reflectă libertatea creatoare specifică romantismului.