Tema și structura poeziei
Tema centrală a poeziei este condiția artistului prin raportare la cunoaștere. Prima secvență lirică prezintă poetul ca un călător pe un traseu existențial înconjurat de mister. Verbele la timpul prezent „nu strivesc", „nu ucid" au valoare gnomică, exprimând concepția filosofică a cunoașterii luciferice și refuzul eului expresionist de a adopta o cunoaștere care ar distruge „corola de minuni a lumii".
A doua secvență, delimitată de conjuncția „dar", mută accentul de pe „lumina altora" pe „lumina mea". Dacă „lumina altora" distruge misterul universului, „lumina mea" (metaforă pentru cunoașterea dionisiacă) are rolul de a-l potența. Repetiția pronumelui personal „eu" reflectă conștientizarea importanței actului creator.
Din punct de vedere structural, titlul anticipează ideea poetică, fiind un enunț declarativ ce reflectă atitudinea expresionistă de a proteja misterele lumii. Metafora „corola de minuni a lumii" desemnează un univers sub semnul perfecțiunii.
Versificația este inovatoare, cu versuri de metrică variabilă și ritm interior ce redă fluxul ideilor și sentimentelor. Blaga renunță la rigorile prozodiei clasice, folosind tehnica ingambamentului pentru a conferi fluiditate discursului liric.
Reține! Modernismul lui Blaga nu înseamnă doar inovație formală, ci și o nouă viziune asupra cunoașterii. Poetul nu explică misterele lumii, ci le adâncește prin cuvânt.