Structura și semnificațiile poeziei
Titlul poeziei pune accentul pe eul poetic, plasat strategic la începutul enunțului prin pronumele personal "eu". Această poziționare nu este întâmplătoare - ea subliniază rolul central al poetului în procesul de cunoaștere a lumii, ilustrând ceea ce Blaga numea "cunoașterea luciferică".
Textul este dominat de un lirism subiectiv de tip monolog, evidențiat prin numeroase mărci ale subiectivității: verbe și pronume la persoana I singular ("eu iubesc", "nu strivesc", "nu ucid") și adjective posesive ("calea mea", "ochii mei").
Din punct de vedere compozițional, poezia este structurată pe două planuri sau secvențe poetice distincte. Prima secvență, formată din primele cinci versuri, se concentrează pe atitudinea eului poetic în fața misterelor lumii, accentuând refuzul său de a "strivi" sau "ucide" tainele întâlnite în "calea" vieții.
Construcția prozodică este tipic modernistă, cu vers și ritm liber, utilizând tehnica enjambamentului - procedeu specific modernismului care permite ideii să curgă dincolo de limitele unui singur vers.