Structura și simbolistica poemului
Poezia se organizează în trei secvențe distincte, fiecare cu rol bine definit în construcția mesajului. Prima secvență exprimă concis refuzul cunoașterii raționale prin verbele la formă negativă: "nu strivesc", "nu ucid". Tainele lumii sunt reprezentate simbolic prin enumerarea: flori (frumusețea naturii), ochi (contemplația), buze (cuvântul și tăcerea) și morminte (misterul morții).
A doua secvență, cea mai amplă, construiește opoziția fundamentală dintre "lumina mea" și "lumina altora". Versul central "eu cu lumina mea sporesc a lumii taină" sintetizează esența filozofiei blagiene: în timp ce cunoașterea rațională diminuează misterul, cunoașterea poetică îl amplifică. Imaginarul poetic specific lui Blaga (luna, noaptea, zarea, fiorii, misterul) contribuie la plasticizarea acestei idei.
Secvența finală are rol concluziv, deși este introdusă printr-un raport cauzal ("căci"). Cunoașterea poetică este definită ca act de contemplație ("tot se schimbă sub ochii mei") și de iubire ("căci eu iubesc"), completând astfel viziunea poetului.
Important! Modernitatea poemului se reflectă atât în conținut, cât și în formă: limbaj abstractizat cu metafore inedite, prozodie liberă cu rimă albă, versuri în ingambament și măsură variabilă.
Prin originalitatea imaginilor și profunzimea reflecției, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" ilustrează perfect ce afirma criticul Eugen Lovinescu despre Lucian Blaga: că este "unul din cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre". Poemul rămâne esențial pentru înțelegerea viziunii blagiene despre poezie ca modalitate de cunoaștere luciferică.