Tema și simbolistica poeziei
Tema centrală a poemului este cunoașterea, unde creația devine un mijlocitor între poet și univers. Rolul poetului nu este de a descifra toate tainele lumii, ci de a le potența prin trăire interioară, folosind mitul și simbolul pentru a pătrunde în misterele universale.
Prima secvență a poeziei reprezintă o confesiune a eului liric despre atitudinea sa față de misterele universului. „Corola" simbolizează ansamblul misterelor lumii, iar termenii „flori", „ochi", „buze" și „morminte" sunt simboluri pentru natură, suflet, iubire/comunicare și respectiv moarte - componentele esențiale ale existenței.
În a doua secvență poetică, eul liric stabilește o opoziție clară între sine și restul lumii. Această parte este dominată de metafora luminii, definind cele două tipuri de cunoaștere. Cunoașterea paradisiacă, reprezentată prin versurile „lumina altora / sugrumă viața nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric", este respinsă de poet. În schimb, el preferă calea luciferică, exprimată prin metafore precum „eu nu strivesc", „eu nu ucid", „eu iubesc și sporesc a lumii taină".
Titlul poeziei funcționează ca un motiv anticipativ, fiind reluat în primul vers și definind atitudinea fermă a poetului față de mister. Limbajul expresiv este marcat de multiple figuri de stil, dominante fiind metaforele revelatorii care conturează concepția despre cunoaștere.
Revelație poetică: La Blaga, moartea nu reprezintă un sfârșit dramatic, ci constituie o „trecere" într-o lume superioară - încă un mister pe care poetul nu dorește să-l „strivească" prin explicații raționale.