Rolul poetului și natura creației
Poetul arghezian trebuie să creeze un limbaj poetic special - "cuvinte potrivite". Această expresie metaforică face trimitere atât la munca de meșteșugire a versurilor, cât și la titlul volumului de debut, creând un efect de ambiguitate artistică.
Rolul esențial al poetului este de a exprima suferințele înaintașilor, devenind purtătorul lor de cuvânt. El transformă "durerea noastră surdă și amară" într-o creație unică, concentrând experiențele colective într-o singură operă. De asemenea, poetul devine un justițiar care pedepsește prin cuvânt pe cei ce au provocat suferință: "biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte și izbăvește-ncet pedepsitor".
În ultima secvență lirică, Arghezi prezintă poezia ca o îmbinare perfectă între "slova de foc" și "slova făurită" - metafore ce sugerează combinarea între inspirație, sensibilitate și har, pe de o parte, și muncă, migală și meșteșug, pe de altă parte.
💡 Comparația creatorului cu fierarul sugerează că poetul poate modela cuvintele când este inspirat, asemenea fierarului care modelează metalul când este incandescent.