Simbolistica și antitezele poemului
Poemul lui Ion Barbu se construiește în jurul unor simboluri fundamentale, care creează tensiunea lirică. Soarele reprezintă existența spirituală, împlinirea umană și trăirea apolinică, fiind descris prin metafore precum „roata albă" (perfecțiunea geometrică) sau „aprins inel" (simbol al nunții).
În contrast, umbra simbolizează existența instinctuală, sterilă, și trăirea dionisiacă. Această opoziție fundamentală este subliniată prin antiteza „La soare, roata se mărește;/La umbră, numai carnea crește", care ilustrează cele două căi de evoluție posibile.
Alte elemente simbolice importante sunt „sufletul-fântână" reprezenta^ndpuritatea,seteadecunoaștereșiveșnicia−specificființeiraționale și „carnea" (care trimite la trup, instincte, dionisiac). Viziunea barbiană prezintă călătoria laponei Enigel spre sud ca pe un drum inițiatic, cu trei trepte ale inițierii: cercul Venerei tentațiaiubiriiinstinctuale−Crypto, cercul lui Mercur cunoașterearaționala˘−Enigel și Soarele (cunoașterea absolută).
Bine de știut! Poemul integrează trei mituri fundamentale: al soarelui, al nunții și al oglinzii, creând un univers liric de mare complexitate simbolică.
Poemul se organizează pe un sistem de antiteze esențiale: spirit-materie, rațiune-instinct, soare-umbră, lumină-întuneric, veghe-somn, apolinic-dionisiac, reflectând opoziția fundamentală dintre cele două personaje și universurile pe care le reprezintă.