Contextul și încadrarea în simbolism
Simbolismul, apărut în Franța în a doua jumătate a secolului XIX-lea, promovează conceptul de "artă de a simți" în poezie. Jean Moreas, teoreticianul mișcării, susținea că poezia trebuie doar să sugereze, fără să precizeze direct.
George Bacovia se remarcă în literatura română ca poetul toamnelor dezolante și al iernilor ce evocă sentimentul de sfârșit. Opera sa "Plumb" ilustrează perfect trăsăturile simbolismului prin utilizarea simbolurilor, a tehnicii repetițiilor și a cromaticii specifice.
Simbolul central - plumbul - are o încărcătură semantică puternică: fiind un metal greu, de culoare gri închis, sugerează apăsare, disconfort și moarte. Cromatica gri, ca amestec de non-culori, amplifică sentimentul de monotonie și depresie.
💡 În simbolism, corespondențele dintre planul interior și cel exterior sunt esențiale - Bacovia stabilește o legătură perfectă între starea sufletească a eului liric și mediul înconjurător aflat în degradare.
Temele principale ale poeziei sunt specifice simbolismului bacovian: solitudinea absolută, viziunea sumbră asupra lumii și atitudinea critică față de societatea burgheză lipsită de aspirații. Eul liric apare captiv în propriul sine, înspăimântat deopotrivă de lumea exterioară și de propria condiție.