Valoarea și interpretarea basmului
Apărut în 1877 în revista "Convorbiri literare", basmul lui Creangă a fost imediat apreciat pentru calitățile sale literare. Criticii au remarcat "ritmul trepidant al narațiunii", îmbinarea dintre realism și fabulos (G. Călinescu) sau "gigantescul viziunii și umorul" (V. Streinu).
Povestea lui Harap-Alb respectă tiparele clasice ale basmului, dar le îmbogățește și le reinventează. Opera poate fi interpretată atât ca o creație realistă (perspectiva lui G. Călinescu), cât și ca una cu substrat mitic (Vasile Lovinescu în "Creangă și creanga de aur").
Conform analizei lui Vladimir Propp din "Morfologia basmului", personajele se încadrează în tipare specifice: Harap-Alb este eroul, Spânul reprezintă răufăcătorul și trimițătorul, calul este ajutorul, Sfânta Duminică - donatorul, frații sunt falșii eroi, iar fata împăratului Roș și tatăl ei completează schema actanțială.
Bildungsromanul se încheie simbolic prin aducerea elementelor magice - "apa vie", "apa moartă" și cele trei "smicele de măr dulce" - care contribuie la învierea eroului și la reinstaurarea ordinii firești. După numeroasele sale încercări, Harap-Alb devine demn de statutul său, demonstrând că valoarea morală și perseverența sunt răsplătite în final.
Important! Basmul lui Creangă transcende simpla poveste pentru copii, oferind o meditație asupra destinului uman, a relațiilor de putere și a valorilor morale autentice.