Limbajul poetic și viziunea despre lume
Arghezi construiește o poezie profund inovatoare prin amestecul registrelor stilistice: popular ("perete", "firidă"), arhaic ("stihuri") și religios ("îngerească", Luca, Marcu, Ioan). Această fuziune de stiluri reflectă viziunea sa despre poezie ca spațiu al libertății absolute.
Muzicalitatea versurilor este susținută la nivel fonetic prin aliterații și asonanțe care fluidizează rostirea poetică. Repetiția vocalei "u" în enumerații precum "Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul" creează un ritm interior ce compensează lipsa unei structuri prozodice tradiționale.
Poetul se prezintă ca un creator damnat, pentru care arta este simultan suferință și salvare. Versurile "Și mă durea mâna ca o gheară/ Neputincioasă să se strângă" conturează imaginea artistului care nu poate renunța la scris chiar dacă actul creator îi aduce nefericire.
"Flori de mucigai" devine astfel o confesiune emoționantă despre condiția artistului modern. În întunericul pușcăriei, în singurătate și durere, poetul găsește forța de a crea o nouă estetică, dovedind că arta poate transfigura până și cele mai întunecate experiențe umane.
Important! Poezia argheziană nu este doar o inovație formală, ci și o profundă meditație asupra capacității spiritului uman de a transcende prin creație orice spațiu material constrângător.