Simboluri și metafore
Poetul își clarifică viziunea printr-o comparație memorabilă între cunoașterea poetică și lumina lunii. Așa cum luna nu risipește întunericul, ci sporește farmecul nopții amplificând umbrele, la fel și poetul îmbogățește misterele lumii prin contemplare poetică: „întocmai cum cu razele ei albe luna / nu micșorează, ci tremurătoare / mărește și mai tare taina nopții".
Universul este prezentat ca o sumă de taine ce se înfățișează eului liric sub forme particulare. Metaforele enumerative „flori, ochi, buze, morminte" simbolizează aspecte esențiale ale existenței: florile reprezintă viața și frumusețea, ochii sugerează sufletul omenesc, buzele evocă iubirea, iar mormintele simbolizează marele mister al morții.
Titlul poeziei are valoare de manifest și sintetizează într-un singur enunț raportul dintre eul poetic și univers. Metafora „corola de minuni a lumii" simbolizează perfecțiunea universului prin imaginea cercului, iar verbul la forma negativă „nu strivesc" exprimă refuzul distrugerii tainelor.
💡 Finalul poeziei are rol concluziv: „și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n neînțelesuri și mai mari / sub ochii mei". Actul creației devine astfel o formă de iubire, justificată prin versul „căci eu iubesc", ce explică atitudinea protectoare a poetului față de misterele universului.