Călătoria inițiatică și justiția populară
Deși romanul surprinde viața satului moldovenesc de la începutul secolului XX, tema centrală este călătoria inițiatică și justițiară a Vitoriei Lipan. Împreună cu fiul său Gheorghiță, aceasta pornește să reconstituie drumul parcurs de soțul său dispărut, Nechifor Lipan, pentru a descoperi adevărul și a face dreptate.
Un moment crucial al narațiunii este scena în care Gheorghiță coboară în râpă și descoperă, cu ajutorul câinelui Lupu, rămășițele tatălui său între Suha și Sabasa. Această descoperire marchează începutul maturizării fiului, care trebuie să vegheze cu o lumânare asupra corpului tatălui - o probă de curaj bărbătesc pe care o trece cu dificultate.
Parastasul lui Nechifor reprezintă punctul culminant al romanului, când Vitoria reconstituie inteligent scena crimei în fața sătenilor. Ea îl acuză indirect pe Calistrat Bogza, cerându-i baltagul și spunând: "Gheorghiță, mi se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul ce l-a lovit pe tatu-tău." Înfuriat, Bogza se repede la flăcău, iar Gheorghiță îl lovește mortal, răzbunând astfel moartea tatălui și restabilind dreptatea.
Simbolism esențial: Titlul romanului are o dublă valoare simbolică - baltagul este atât arma crimei, cât și instrumentul justițiar prin care se restabilește ordinea morală încălcată.
Perspectiva narativă este realizată la persoana a III-a de un narator omniscient și obiectiv, deși în momentul crucial al parastasului, Vitoria preia rolul de narator, reconstruind cu abilitate împrejurările morții soțului său și determinându-i pe ucigași să-și dezvăluie vina. Romanul Baltagul rămâne o operă fundamentală a literaturii române, o călătorie inițiatică ce îmbină realul cu miticul într-un univers dominat de tradiții ancestrale.