Specia dramatică și temă
"Iona" este o tragedie care depășește accepțiunea tradițională a genului. Deși sfârșitul e tragic (Iona își spintecă burta), personajul rămâne optimist, considerând că fiecare moarte reprezintă o renaștere și o nouă șansă: "Prima viață, nu mi-a ieșit ea... Dar poate a doua oară, poate a treia oară."
Ca dramă filosofică, piesa impresionează prin reflecțiile profunde despre viață, luptă și idealuri, mascate de aparenta simplicitate a întrebărilor. Tema condiției umane poate fi interpretată din multiple perspective: mitică, metafizică, psihologică și socială. Iona, obsedat de idealul său (prinderea peștelui uriaș), devine paradoxal victima propriei obsesii - pescarul pescuit.
Reflecție: "Iona" poate fi văzută și ca o parabolă a societății totalitare, o critică subtilă a regimului comunist din România anilor '60, în care omul era prizonier al unor legi absurde.
Din perspectivă psihologică, drama evidențiază însingurarea omului contemporan în vacarmul lumii moderne. Citită psihanalitic, călătoria lui Iona în pântecele monstrului marin simbolizează o descindere în inconștient, un "regressus ad uterus" - o întoarcere în spațiul amniotic, cu speranța că nașterea repetată ar putea îmbunătăți existența umană.
Structura piesei este simetrică, organizată în patru tablouri: în primul și ultimul, Iona se află în afara chitului, iar în tablourile II și III, în interior. Drumul personajului este circular, simbolizând căutarea nesfârșită a libertății într-o lume-acvariu, o metaforă a limitelor existențiale.