Trăsături moderniste și tema creației
„Flori de mucigai" se remarcă prin originalitatea metaforelor și prin inovația prozodică specifică modernismului. Textul este structurat în două strofe inegale cu versuri de lungimi contrastante (5 silabe versus 14 silabe), reflectând tensiunea internă a creației.
Prima secvență surprinde cadrul neobișnuit al actului creator - un spațiu al izolării, descris prin imagini tulburătoare „pe un perete de piatră goală / pe întuneric, în singurătate". Poetul folosește instrumente rudimentare (unghia pe tencuială), distanțându-se de inspirația divină tradițională și bazându-se pe propriile resurse limitate.
A doua strofă prezintă universul extern ostil, în concordanță cu lumea interioară a poetului. Imaginea ploii și a întunericului amplifică sentimentul de claustrare, în timp ce „durerea mamei ca o ghiară" devine simbolul durerii creației. Deși procesul este dificil „m−amsilitsa˘scriucuamprenteledelama^nasta^nga˘", artistul reușește să transforme mizeria existențială în frumusețe poetică.
De reținut! Modernismul arghezian constă tocmai în această capacitate de a transforma urâtul în frumos, mucegaiul în flori, demonstrând că un artist autentic poate crea în orice condiții.