Titlul și semnificația sa
Inițial, romanul trebuia să se numească „Părinții Otiliei", titlu ce reflecta ideea balzaciană a paternității, sugerând modul în care fiecare personaj influențează destinul orfanei Otilia, asemenea unor părinți. Din motive editoriale, autorul a schimbat titlul în „Enigma Otiliei", mutând accentul de pe motivul paternității la misterul eroinei.
Titlul final reflectă perfect caracterul imprevizibil al Otiliei, imposibil de încadrat într-un tipar. Această enigmă există, de fapt, în mintea lui Felix, care nu poate înțelege comportamentul complex al fetei, aflată la granița dintre adolescență și maturitate, marcată de lipsa afecțiunii materne și de mediul predominant masculin în care a crescut.
Caracterul enigmatic al Otiliei provine din dualitatea ei: este când cochetă și capricioasă, când matură și profundă în gândire. Ea oscilează între dragostea pentru Felix și admirația pentru Pascalopol, între dorința de libertate și nevoia de protecție, reprezentând un nou tip de feminitate în literatura română interbelică.
🔍 Perspectivă critică: Enigma Otiliei nu este doar în caracterul personajului feminin, ci și în incapacitatea personajelor masculine de a o înțelege dincolo de proiecțiile și așteptările lor.
Structura romanului se bazează pe mai multe conflicte care se întrepătrund. Conflictul exterior principal vizează lupta pentru averea lui Costache Giurgiuveanu, care duce la destrămarea familiei. În paralel, se desfășoară conflictul erotic dintre Felix și Pascalopol pentru iubirea Otiliei.