Semnificații și concluzia poemului
Ultimul tablou reunește atât planul cosmic, cât și cel terestru, demonstrând simetria compozițională a poemului. Replica finală a Luceafărului adresată celor doi pământeni este esențială pentru înțelegerea mesajului:
"Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări din tot înaltul/ - Ce-ți pasă ție, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece."
Tonul ironic și sarcastic se manifestă prin metafora "chip de lut", care subliniază atât efemeritatea condiției umane, cât și ipocrizia acesteia. Versul "Dac-oi fi eu sau altul" evidențiază egoismul uman, preocupat doar de propria fericire, indiferent de mijloacele prin care o obține.
"Cercul strâmt" reprezintă metaforic universul terestru, societatea umană al cărei destin este marcat de timp și moarte. Ultimele două versuri exprimă viziunea eminesciană asupra condiției geniului: nemuritor dar lipsit de fericire.
De reținut pentru examen! Deși conține elemente epice și dramatice, "Luceafărul" aparține genului liric datorită semnificațiilor profunde și caracterului alegoric al versurilor.
În concluzie, toate personajele din poem sunt voci ale aceluiași eu poetic, prin care Eminescu își exprimă propria viziune despre lume, geniu și condiția umană.